Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Oceanele ar putea rămâne fără corali până în 2050 din cauza încălzirii globale

Your browser doesn't support HTML5 video.

Oceanele lumii ar putea rămâne fără corali până în 2050. Avertismentul vine de la experţii care contabilizează recifele care mor din cauza încălzirii globale.

Situaţia cea mai gravă e în largul insulelor Seychelles. Acolo, statul a creat o uriaşă zonă de protecţie, iar specialiştii înmulţesc coralii în ferme subacvatice.

Oamenii de ştiinţă avertizează în cor că recifele de corali din toată lumea sunt în pericol de dispariţie.

Din cauza încălzirii globale, apele oceanelor au temperaturi mai mari, iar asta omoară microrganismele care ţin în viaţă coralii şi care le oferă coloritul special. Fenomenul de albire a coralilor a fost înregistrat peste tot, însă situaţia cea mai gravă e în largul insulelor Seychelles.

Chloe Shute, voluntar: "Oamenii nu îşi dau seama ce efecte are activitatea umană asupra oceanelor, fiindcă dovezile nu sunt la suprafaţă. Trebuie să mergi în adâncuri ca să vezi ce se întâmplă."

Citește și
corali
Fenomenul fatal care distruge Marea Bariera de Corali. Ce s-a intamplat cu 93% din recifele de corali din Australia

E nevoie ca temperatura apei să crească doar cu un grad, ca recifele să înceapă să sufere.

Ed Conway, corespondent Sky News: "Ştim acum că activitatea umană a lăsat o amprentă, în multe cazuri devastatoare, asupra oceanelor. E oare prea târziu să dăm ceasul înapoi? Vom reuşi oare să ne bucurăm de bogăţiile oceanelor, reparând în acest timp şi tot ce am stricat? Sunt oameni care nu doar că pun aceste întrebări, dar oferă chiar şi răspunsuri."

În Seychelles a debutat un program de salvare a recifelor. Corali din diferite specii sunt crescuţi în ferme din adâncuri şi apoi plantaţi acolo unde e nevoie.

Chloe Shute, voluntar: "Luăm bucăţi mici de coral pe care le atârnăm pe frânghii, lungi de aproape opt metri. Aşteptăm să se facă mari, să fie sănătoşi şi puternici, şi apoi îi transplantăm."

În plus, în schimbul reducerii datoriei externe, insulele Seychelles au adoptat măsuri extraordinare de protecţie pentru apele lor teritoriale. 15 la sută din suprafaţa lor, cam cât Marea Britanie, este acum arie protejată.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult