Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O tânără de 21 de ani a murit lovită de o maşină de poliţie care răspundea unui apel de urgenţă

O tânără de 21 de ani a murit după ce a fost lovită de o maşină de poliţie al cărei echipaj răspundea la un apel la numărul de urgenţă 999, informează Press Association.

Potrivit Poliţiei Metropolitane, accidentul a avut loc pe Forest Road (Walthamstow), în estul Londrei, marţi la ora locală 11:45.

Echipajul de poliţie răspundea unui apel cu privire la un bărbat ce ameninţa trecătorii în Walthamstow, o suburbie din Greater London.

Poliţia a confirmat că bărbatul părăsise locaţia indicată înainte de sosirea echipajului.

Un purtător de cuvânt al Metropolitan Police a declarat că maşina implicată în accident s-a oprit după ce a lovit femeia, iar poliţiştii au încercat să îi ofere acesteia primul ajutor înainte de sosirea medicilor.

Tânăra a fost însă declarată moartă la faţa locului.

Citește și
accident bucuresti
Doi bărbați au murit în București după ce s-au izbit cu mașina de un autobuz

Poliţia încearcă în prezent să dea de urma rudelor victimei, despre care crede însă că sunt în afara Regatului Unit.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult