O tânără de 20 de ani, însărcinată în 7 luni, a fost ucisă de iubitul ei, după ce mama lui le-a interzis să aibă o relație
Tânăra ucisă avea doar 20 de ani, iar iubitul ei este cu un an mai mare, scrie Bild.
După ce a aflat că este însărcinată, iubitul fetei i-a spus să avorteze, însă ea și-a dorit să păstreze copilul, dispusă să-l crească singură.
Mama lui a fost foarte strictă cu fiul ei, așa că acesta a trebuit să jure că „nu se va vedea cu nicio femeie albă”. Femeia a primit un SMS de la o cunoştinţă, care i-a scris că maşina fiului ei era parcată în faţa casei tinerei de 20 de ani. Atunci, mama lui i-a trimis imediat un mesaj fiului ei: „Vino acasă imediat. Sau nu mai ești fiul meu! Ești musulman și somalez”.
Tânărul ar fi intrat în apartamentul fetei și ar fi sugrumat-o cu cablul de alimentare de la o veioză. Apoi a părăsit locuința ei.
Mama fetei, îngrijorată că nu răspunde la telefon în acea zi, a venit la apartament să vadă ce s-a întâmplat. Atunci a descoperit cadavrul pe podea, lângă pătuțul cumpărat deja pentru copil. Autopsia a arătat că nenăscutul era un băiețel, avea deja 44 centimetri și cântărea 1,7 kilograme.
Procesul împotriva tânărului, acum în vârstă de 22 de ani, a început miercuri, pe 10 aprilie, la tribunalul districtual din Örebro.
„Investigațiile au arătat că el a căutat pe Google termeni de căutare precum ‘un copil nenăscut poate muri din cauza loviturii?’ sau ‘un embrion moare prin violență?’”, a precizat procurorul Elisabeth Anderson în instanță.
Băiatul de 21 de ani a negat însă toate acuzațiile: „Am iubit-o. N-aș fi făcut niciodată asta”.
Procesul este programat să dureze două luni.