O tânără de 20 de ani a agonizat lângă cadavrele prietenilor ei timp de 48 de ore
În timp ce se întorceau acasă după o ieșire în club, cinci tineri au avut parte de un accident înfiorător. Mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil și s-a oprit într-un pom, scrie Daily Star.
În tot acest timp, doi supraviețuitori au încercat din răsputeri să strige după ajutor. Erau imobilizați în mașină, din cauza rănilor grave, chiar lângă cadavrele celor trei prieteni ai lor.
Sophie a fost găsită semi-conștientă, iar gâtul și coloana vertebrală erau rupte. Tânăra era incapabilă să își folosească telefonul mobil.
Timp de două zile, polițiștii au căutat neîncetat mașina în care se afla Sophie, însă mama fetei îi acuză de neglijență și că nu au răspuns promp la apeluri, după ce fuseseră anunțați de dispariția celor cinci tineri.
Mama fetei vorbește acum despre starea de sănătate a tinerei, care se recuperează cu greu din operațiile pe care le-a suferit.
„Miracolele se întâmplă. Ea va fi acasă înainte să ne dăm seama. Vă mulțumesc tuturor foarte mult. Sophie Russon poate citi toate aceste mesaje și poate vedea toată dragostea și bunătatea pe care am primit-o cu toții și suntem cu toții cu adevărat recunoscători și vă mulțumim din adâncul inimilor noastre”, scris mama sa într-o postare pe o rețea de socializare.
După ce fiica ei a fost găsită, era „de nerecunoscut” și a fost nevoie să fie sedată la spital.
„A avut atacuri de panică pe parcursul nopții când și-a revenit, așa că a fost nevoie să o sedeze. A fost sedată. Este în stare de șoc și are o mulțime de răni”, a declarat mama fetei imediat după ce a fost găsită.
Sophie și Shane Loughlin, un alt supraviețuitor, sunt tratați la Spitalul Universitar din Wales, Cardiff, în timp ce prietenii lor, Darcy Ross și Eve Smith, de 21 de ani, și Rafel Jeanne, 24 de ani, au murit pe loc.