O româncă a fost ucisă în Italia. Femeia traversa strada alături de fiica sa, care a fost grav rănită
Accidentul tragic a avut loc, joi seară, pe șoseaua Migliara 45, la periferia orașului Latina, în apropiere de Borgo San Michele.
O femeie de origine română, în vârstă de 71 de ani, care traversa strada împreună cu fiica sa, a murit pe loc în urma rănilor grave suferite, după ce a fost lovită de un SUV. Femeia a fost lovită în plin de un Volvo, iar fiica sa a fost rănită și a fost transportată la spitalul Santa Maria Goretti din Latina, scrie latinaoggi.eu. Tragedia a avut loc cu puțin înainte de ora 21:00, pe drumul lung și drept, care duce la Appian Way. Drumul nu era iluminat și, se pare că, cele două femei au traversat în același timp cu vehiculul care trecea pe stradă, și au fost lovite în plin de SUV-ul condus de un bărbat, care a oprit pentru a le acorda primul ajutor.
Poliția rutieră din Terracina anchetează cazul.