Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O revistă pro-guvernamentală din Ungaria a publicat lista ”mercenarilor lui Soros”

O revistă din Ungaria a publicat o listă cu peste 200 de nume ale unor persoane și instituții care ar face parte dintr-un așa zis grup plătit de George Soros să răstoarne Guvernul de la Budapesta.

Potrivit Washington Post, revista săptămânală maghiară se numește Figyelo, iar în lista pe care a dat-o publicității se află organizații precum Amnesty International, Transparency International, avocați ai persoanelor refugiate, jurnaliști de investigație și facultăți din cadrul Universității Central Europene, care a fost fondată de Soros.

Unele dintre persoanele menționate în listă sunt decedate.

Washington Post precizează faptul că Figyelo este ”o fostă revistă de afaceri foarte respectată, care a luat-o pe o pantă pro-guvernamentală după ce a fost cumpărată în decembrie 2016 de Maria Schmidt, o aliată a premierului Viktor Orban. De atunci, marea majoritate a reclamelor din revistă sunt guvernamentale sau de la companii de stat”.

Orban a fost reales pentru al 4-lea mandat ca lider al Ungariei la alegerile parlamentare de săptămâna trecută.

Citește și
Peter Szijjarto
Șeful diplomației ungare, atac la adresa omologului luxemburghez: „E un idiot. Vrea să ne umple țara de migranți”

Campania sa s-a bazat pe demonizarea migranților și a aruncat vina pe Soros și firmele susținute de fundația sa pentru că permite ca mii de imigranți să intre în Ungaria.

Luna trecută, Orban a afirmat că Guvernul cunoaște numele a aproximativ 2000 de membri ai ”armatei mercenare a lui Soros”, care sunt plătiți ”să lucreze pentru dărâmarea guvernului”.

Biroul de Comunicare Internațională din cadrul Guvernului maghiar, întrebat cum comentează această listă și dacă numele se potrivesc cu cele ale Executivului de la Budapesta, a spus că reacțiile la această listă sunt o ”isterie”.

De asemenea, și-a cerut scuze familiilor celor care sunt decedați și a precizat că lista este ”departe de a fi completă”.

FOTO: Viktor Orban

Comisia de la Veneţia va examina legea "Stop Soros" din Ungaria

Comisia pentru drepturile omului a Consiliului Europei (CoE) a cerut Comisiei de la Veneţia să examineze legea "Stop Soros" din Ungaria, a anunţat joi CoE, citat de MTI, potrivit Agerpres.

Comisiei i s-a solicitat, la 22 martie, să evalueze această lege din perspectiva normelor internaţionale ale drepturile omului. În baza legii "Stop Soros", ministrul ungar de interne va putea interzice organizaţii civile "pro-migraţie" dacă se consideră că reprezintă un risc pentru securitatea naţională, aminteşte MTI.

Este de aşteptat ca raportul, pregătit în cooperare cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), să fie finalizat la sfârşitul lui iunie.

Legea în cauză se va afla la 7 mai pe agenda primei sesiuni a noului parlament ungar format după alegerile de duminică şi câştigate decisiv de formaţiunea premierului Viktor Orban.

Setul de prevederi denumit oficial "Stop Soros" îl are în vedere pe investitorul şi filantropul de origine ungară devenit în ultimii doi ani "oaia neagră" a lui Orban, care îl acuză că a pus la cale un val de imigraţie în direcţia Uniunii Europene, acuzaţii respinse de cel vizat.

În iunie 2017, Ungaria a adoptat o altă lege care îl vizează tot pe Soros şi care obligă ONG-urile ce primesc finanţări de peste 24.000 de euro pe an din străinătate să se înregistreze ca 'organizaţii beneficiind de sprijin din străinătate' şi să se prezinte ca atare pe website-urile lor, în caz contrar riscând să suporte sancţiuni.

Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Ungariei în legătură cu această lege.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult