O răfuială între clanuri s-a încheiat cu cel puțin 30 de morți. Polițiștii au primit permisiunea de a folosi forța letală
Pentru a opri luptele, polițiștii au primit permisiunea de a utiliza „forța letală”, potrivit comisarului de poliție al țării.
Vânzarea de alcool a fost interzisă și a fost instituită o stare de asediu peste noapte, a precizat acesta, conform BBC.
În apropierea minei de aur Porgera au apărut tulburări din momentul în care membrii clanului Sakar s-au așezat pe terenurile deținute de rivalii lor, clanul Piande, în luna august.
Poliția a anunțat că doar duminică, 15 septembrie, peste 300 de focuri de armă au fost trase de membrii triburilor, după ce negocierile de pace dintre clanuri au eșuat.
„Această deteriorare a situației a fost cauzată de minerii și coloniștii ilegali care folosesc violența pentru a teroriza comunitățile locale și a victimiza proprietarii tradiționali”, a declarat David Manning, comisarul poliției din Papua Noua Guinee.
„Pe scurt, dacă ridicați o armă într-un loc public sau pentru a amenința o altă persoană, veți fi împușcat”, a adăugat el.
Presa locală a relatat că mina deținută de canadieni - a doua ca mărime din Papua Noua Guinee - a fost forțată pentru scurt timp să își înceteze activitatea pe măsură ce luptele s-au intensificat.
Clădirile au fost incendiate, iar școlile, spitalele și birourile guvernamentale din regiune au fost închise, potrivit Papua New Guinea Post-Courier.
Mina de aur Porgera a reprezentat cândva aproximativ 10% din veniturile anuale obținute din export de Papua Noua Guinee, însă violențele tribale și o reacția lentă a gvernului au blocat producția în ultimii ani.
Un martor, care a vorbit cu Radio Noua Zeelandă, a descris nivelurile recente de violență ca fiind „fără precedent”.