O profesoară încearcă să „salveze mințile copiilor ucraineni” prin cursuri secrete. „Nimeni nu mai făcuse așa ceva”
Ea nu a putut tolera să trăiască sub ocupație rusă în Melitopol, orașul său natal din sudul țării, și a considerat că ar fi mai utilă pe teritoriul încă controlat de Ucraina.
Nataliia nu și-a lăsat în urmă doar casa și rudele, ci și-a abandonat și profesia, renunțând la slujba de 20 de ani de profesoară. Acum își petrece timpul făcând cursuri online pentru sute de foști elevi ai ei, scrie BBC.
Riscurile pentru ea, și pentru clasa ei de la distanță, sunt uriașe.
„Nimeni nu mai făcuse așa ceva înainte", ne explică Nataliia. „Nici în Crimeea, nici în Donbasul ocupat, în Herson sau în regiunile Zaporijia".
Elevii, obligați să accepte că Ucraina nu este o țară realăPortrete ale lui Vladimir Putin atârnă acum pe pereții vechii săli de clasă a Nataliiei din Melitopol. Elevii trebuie să învețe, dar și să cânte imnul național rusesc. Ei sunt chiar obligați să scrie „scrisori de inspirație" către soldații ruși.
Acesta este modul în care sunt educați copiii ucraineni în teritoriile ocupate de Rusia. Ei sunt învățați că Ucraina nu este o țară reală - iar Nataliia spune că, dacă un copil contestă programa școlară, părinții sunt amenințați cu bătaia sau tortura.
Nataliia, împreună cu foștii ei colegi, a creat o platformă de predare online pentru a încerca să „salveze mințile copiilor ucraineni".
„După ce am lansat-o, am scris o scrisoare neutră, oferind cursurile tuturor părinților", explică Nataliia. „Nu știam cine este pro-ucrainean sau pro-rus, iar ei cunoșteau adresa mea de acasă și rudele mele".
Ea spune că până și pronunțarea cuvântului „ocupație" poate duce la vizitarea casei de către autoritățile ruse. În cazul în care există dovezi de loialitate față de Ucraina, cum ar fi faptul că temele unui copil sunt scrise în ucraineană în loc de rusă, ar putea urma o vizită la secția de poliție.
Temeri pentru viitoarele generațiiCu toate acestea, sute de familii au acceptat oferta Nataliiei de a preda programa școlară ucraineană - iar numărul lor este în creștere.
Dimineața, elevii frecventează școala rusă, iar după-amiaza sau seara, elevii au lecții online secrete cu profesori ucraineni.
„Am un elev care a venit acasă și a plâns după lecțiile de rusă. Aceasta este o presiune psihologică prea mare pentru un copil. Toată viața lor au trăit într-un mediu ucrainean - și dintr-o dată, totul s-a schimbat”, a spus Natalia.
Valera (nume fictiv) merge la o școală rusă, dar frecventează și cursuri online de ucraineană. Tânărul de 14 ani a spus că doar șase dintre cei 31 de colegi de clasă ai săi susțin Ucraina. El spune că încearcă să se opună rusificării atunci când poate.
„Odată am dat drumul la imnul ucrainean în timpul lecției noastre, pe telefon", își amintește el. „Apoi au început să-i percheziționeze pe toți. Mi-am ascuns telefonul; odată ce au cântat imnul lor - toată lumea s-a ridicat în picioare, noi am rămas așezați."
El spune că și-a dorit întotdeauna să primească acest supliment de învățământ ucrainean, dar Valera crede că va fi obligat să se înroleze în armata rusă.
Nataliia recunoaște că scopul predării sale este testat în mod constant. Cu cât Rusia ocupă mai mult timp Melitopol, cu atât mai mare este riscul ca elevii care trăiesc acolo să fie îndoctrinați.
„Nu pot să le verific temele în mod normal", spune ea. „Mă tem pentru viitoarea noastră generație. Este foarte important să îi ținem pe acești copii conectați la realitate. Dar este atât de dificil de făcut".