Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un mort și 9 răniți într-un parc de distracții din Suedia. Un roller coaster a deraiat parțial | VIDEO

Your browser doesn't support HTML5 video.

O persoană a murit, iar alte nouă au fost rănite duminică, în urma deraierii unui roller coaster. O parte din faţă s-a desprins, trenul s-a oprit la mijlocul traseului, iar un vagon atârna în gol, într-un parc de atracţii, la Stockholm, în Suedia.

”O persoană, din nefericire, a murit”, anunţă o purtătoare de cuvânt a Parcului Gröna Lund, care a fost evacuat, Cecilia Björling.

„Este o zi tristă”

Nouă persoane au fost rănite şi spitalizate - inclusiv copii -, a anunţat într-o conferinţă de presă CEO-ul Gröna Lund, Jan Eriksson.

”Este o zi tristă”, a declarat el şi a subliniat că parcul - deschis în urnă cu 140 de ani - se închide cel puţin timp de şapte zile.

Accidentul a avut loc duminică, către ora locală 11.30 (12.30, ora României), la atracţia ”Jetline”.

O parte a porţiunii din faţă a trenului s-a desprins parţial, trenul s-a oprit la mijlocul parcursului, iar vagonul respectiv atârna în gol.

Citește și
Recep Erdogan
Erdogan: Turcia nu poate privi pozitiv candidatura Suediei la NATO în timp ce „teroriştii” protestează la Stockholm

La bordul trenului se aflau 14 persoane.

O anchetă a fost deschisă, a anunţat o purtătoare de cuvânt a parcului..

”Am primit alerta către ora (locală) 11.39 (12.39, ora României). Un montagnes russes a deraiat, iar mai multe persoane au fost rănite”, a anunţat Håkan Eriksson de la ambulanţa din Stockholm.

Poliţia şi ambulanţe au fost trimise la faţa locului.

Răniţii sufereau de leziuni provocate la accidente prin cădere, a precizat o purtătoare de cuvânt a Poliţiei din Stockholm, Helena Boström Thomas.

Viteză de aproximativ 90 km/h

Potrivit unei corespondente a televiziunii suedeze SVT, Jenny Lagerstedt, care se afla la faţa locului, un vagon al atracţiei ”Jetline” s-ar fi desprins, iar apoi ar fi căzut de foarte sus, antrenând mai multe persoane în cădere.

”Am auzit brusc un zgomot surd şi metalic, iar apoi instalaţia a început să tremure”, a relatat ea la televiziunea suedeză.

”Soţul meu, care era aşezat afară, a văzut un vagon detaşându-se (din tren) şi căzând”, a spus ea.

”Este de neimaginat”, a comentat ministrul Culturii Parisa Liljestrand, la agenţia suedeză de presă TT.

”Am vizitat recent parcul împreună cu familia mea şi nici măcar nu-mi pot imagina ce poţi să simţi atunci când cea mai bună zi ţi se transformă brusc în coşmar”, a declarat ea.

Acest montagnes russes ”Jetline”, un ”clasic” al parcului de atracţii Gröna Lund - care are aproximativ 1.500 de angajaţi sezonieri anual - a fost inaugurat în 1988 şi rulează cu o viteză de aproximativ 90 de kilometri pe oră.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult