O nouă zi de greve în Franța
Protestele de vineri vor afecta, din nou, în principal transporturile. La Paris, mişcarea de protest a angajaţilor de la societate de transport public RATP a determinat închiderea, până luni, a nouă din cele 14 linii de metrou. În consecinţă, în jurul orei locale 08:00, site-ul de informaţii rutiere Sytadin a înregistrat ambuteiaje pe o lungime de peste 350 de kilometri în regiunea Parisul.
În replică, Guvernul încearcă să preia controlul asupra situaţiei anunţând o nouă rundă de discuţii cu sindicatele în ziua de luni. Ministrul Solidarităţii şi Sănătăţii, Agnčs Buzyn, a afirmat anterior că mânia francezilor care s-au exprimat joi a fost "înţeleasă".
Pensionarea este un subiect sensibil în Franţa.Mişcările de protest, care a început joi şi care ar urma să dureze mai multe zile, amintesc de grevele din 1995, care atunci au paralizat Franţa timp de o lună şi au obligat Guvernul de la acea dată să revină asupra planurilor sale de reformare a sistemului de pensii.
De data aceasta, reforma preconizată de preşedintele Emmanuel Macron vizează unificarea celor 42 de regimuri actuale de pensionare (pensii private, pensii pentru funcţionari, pensii speciale, pensii complementare, etc.) într-un sistem universal pe bază de puncte.
Joi, cel puţin 800.000 de persoane au manifestat în mai multe oraşe din Franţa, potrivit Ministerului de Interne. În schimb, sindicatul CGT vorbeşte de "o primă etapă reuşită" în condiţiile în care susţine că a reuşit să mobilizeze peste 1,5 milioane de manifestaţi. La rândul său, sindicatul Force ouvričre, al treilea sindicat din Franţa după CFDT şi CGT, vorbeşte de o "mobilizare de o rară amploare, fără precedent după 2010 şi 1995", când au avut loc precedentele tentative de reformare a sistemului de pensii.
Cu toate acestea, Palatul Elysée a anunţat joi că preşedintele Emmanuel Macron este "calm şi hotărât să ducă la capăt această reformă, prin ascultare şi consultări", adăugând că premierul Edouard Philippe se va exprima la rândul său la mijlocul săptămânii viitoare când va fi prezentat proiectul de reformă a pensiilor.