Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O nouă candidată la preşedinţia SUA. Vrea taxe mai mari pentru bogaţi

Senatoarea democrată Elizabeth Warren, considerată una dintre cele mai progresiste reprezentante ale Partidului Democrat, şi-a lansat sâmbătă oficial campania pentru alegerile prezidenţiale din 2020

"Aceasta este lupta vieţilor noastre, lupta pentru a construi o ţară unde visele sunt posibile. (...) Şi acesta este motivul pentru care mă aflu azi aici pentru a vă anunţa că voi candida la postul de preşedinte al SUA", a declarat Warren în faţa unei mulţimi strânse în Lawrence (statul Massachusetts).

Warren, în vârstă de 69 de ani, profesoară la Harvard Law School devenită senatoare, este poate cea mai cunoscută personalitate care intră în cursă. De când a fost aleasă în Senat, în 2012, Warren a avut abordări progresiste în cadrul Partidului Democrat, pledând pentru creşterea taxelor pentru bogaţi şi pentru protecţia consumatorului, relatează dpa.

"Oamenii care muncesc din greu sunt împotriva unui mic grup de oameni care deţin mult prea multă putere, nu doar în economia noastră, ci şi în democraţia noastră. Suntem aici pentru a spune că e de ajuns", a declarat Warren la mitingul la care şi-a lansat campania electorală.

Ea l-a calificat pe preşedintele Donald Trump drept "un produs al unui sistem falsificat care îi sprijină pe cei bogaţi şi puternici şi aruncă cu noroi în toţi ceilalţi".

Citește și
Donald Trump, Kim Jong Un
Trump a anunțat unde va avea loc al doilea summit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult