O mamă și-a ucis copilul de cinci ani, apoi l-a gătit și l-a mâncat. Cum a motivat femeia gestul șocant în fața polițiștilor
Mama, în vârstă de 29 de ani, identificată ca Hanaa, și-ar fi decapitat și mâncat băiatul pentru că „voia ca el să rămână cu ea pentru totdeauna”, potrivit unei surse din cadrul forțelor de ordine din Egipt, scrie Mirror.
Ea a fost arestată după ce polițiștii au găsit rămășițele băiețelului în găleți pe proprietatea sa din Faqus, un oraș din guvernoratul egiptean Ash Sharqiyah.
Se spune că Hanaa ar fi divorțat de soțul în urmă cu mai mulți ani.
Ea le-a spus polițiștilor că nu a intenționat să îl ucidă pe băiat și că suferă de o afecțiune mentală care a făcut-o să comită acest act șocant.
Presa locală a relatat că, în cadrul anchetei în curs, ea urmează să fie supusă unei evaluări a sănătății mintale.
Acest lucru vine la doar câteva zile după ce o mamă din Kenya a apărut în fața instanței, acuzată că și-a înjunghiat copilul de doi ani înainte de a-i tăia corpul și de a-i mânca ficatul.
Olivia Naserian, în vârstă de 24 de ani, și-ar fi ucis fetița, Glory Njeri, cu un cuțit și s-ar fi înfruptat din măruntaiele ei.
Vecinii ei, dintr-un cartier rezidențial din Kitengela, un orășel situat la aproximativ 30 de kilometri sud de capitala Kenyei, au dat alarma, iar poliția a sosit la scurt timp după aceea, pentru a o aresta pentru crimă.
Ea a apărut, marți, în fața instanței, iar magistratul șef a ordonat ca ea să rămână în arest pentru încă zece zile, în timp ce ancheta continuă.
Cadavrul măcelărit al fetiței a fost dus la morga spitalului Kitengela pentru o autopsie.
„Ceea ce i-a făcut propriului ei copil este inexplicabil”, a declarat șeful Direcției de Investigații Criminale (DCI) din Kitengela, Benson Mutia.
Martorii ar fi privit îngroziți prin fereastră cum Naserian și-a înjunghiat copilul de mai multe ori în timp ce cânta imnuri și recita obsesiv alfabetul.