O mamă a intrat cu mașina în care se aflau copiii ei într-un copac, apoi i-a atacat cu un cuțit. A fost oprită la timp
Conform informațiilor preliminare furnizate de poliția din München, o femeie a condus deliberat un Daihatsu Terios argintiu într-un copac, în zona dintre Lanzenhaar și Oberhaching. În interiorul vehiculului se aflau și cei doi copii ai șoferiței, cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, scrie Bild.
După impact, femeia și-a atacat cei doi fii cu un cuțit. Un băiat a rămas prins între fiarele contorsionate ale mașinii, în timp ce fratele lui a fost rănit de mama sa în fața mașinii. Femeia i-a provocat o rană la gât celui mic.
Un șofer și iubita lui au oprit-o în ultimul momentTragic incident a fost adus în atenția unui cuplu, care trecea întâmplător pe lângă locul accidentului. Potrivit informațiilor locale, un șofer și partenera sa, care este paramedic, au oprit mașina și au intervenit pentru a împiedica mama să-și rănească și mai grav copilul. Femeia, în vârstă de 48 de ani, precum și cei doi copii, au suferit răni grave și au fost transportați de urgență la spital. La momentul actual, starea lor medicală este una stabilă.
La locul incidentului, au sosit 30 de ofițeri de poliție, care au primit sprijin din partea pompierilor și a paramedicilor. Zona în care a avut loc incidentul a fost închisă traficului pentru câteva ore.
Din informațiile preliminare, se pare că femeia ar fi vrut să se sinucidă.
Femeia este cercetată acum pentru tentativă de omor.