O întreagă echipă de fotbal din Turcia, victima unui accident cumplit. 15 jucători au fost răniți, iar doi, în stare gravă
Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, la ora 04:20, în apropiere de Alanya. Au fost răniţi, dintre pasagerii microbuzului care transporta echipa, antrenorul principal, antrenorul secund şi 13 jucători. Cei 15 au fost transportaţi la spitale din zonă, scrie News.ro.
„Din fericire, nu au existat pierderi de vieţi”, a precizat clubul.
„Am avut un accident foarte nefericit. Autobuzul culcat pe o parte a fost târât pe jos pe o distanță de 100 de metri. Doi dintre jucătorii noștri sunt în stare gravă. Tratamentul celorlalți continuă. Ne pare foarte rău”, a anunțat pe rețelele de socializare, președintele Alanya Kestelspor, Levent Uğur, scrie medyatava.com.
„Ne-am întors din morți și suntem încă în stare de șoc. Din fericire, nu există nicio persoană care să-și fi pus viața în pericol. Eu, staff-ul meu de antrenori și jucătorii noștri avem diverse răni. Este o binecuvântare de la Dumnezeu că am sărit ușor peste acest mare accident ca acesta”, a declarat antrenorul echipei Alanya Kestelspor, Çağdaș Sergeant.
„Transmitem cele mai bune gânduri clubului Armoni Alanya Kestelspor din Liga a 3-a TFF, al cărui autocar a fost implicat într-un accident, la întoarcerea de la Yeșilyurt D.Ç. Ofspor, și le dorim răniților o recuperare rapidă”, a transmis Federația Turcă de Fotbal.
Unul dintre fotbalişti a fost dus la un spital din Antalya pentru a fi operat, iar alt jucător a fost deja operat la alt spital.
Sâmbătă, Alanya Kestelspor a învins în deplasare Yeşilyurt Ofspor, scor 1-0.