O influenceriță care dădea sfaturi pentru părinți a primit 60 de ani de închisoare pentru că și-a maltratat copiii
Sfaturile parentale i-au adus un număr masiv de urmăritori pe YouTube lui Ruby Franke, 42 de ani. Ea împreună cu partenera sa de afaceri, Jodi Hildebrandt, 54 de ani, au primit marți o sentință identică pentru abuz. Judecătorul le-a condamnat pe amândouă la patru pedepse cuprinse între unu și 15 ani fiecare, potrivit BBC.
Lagăr de concentrareÎn fața instanței, procurorul Eric Clarke din Utah a declarat că doi dintre copiii lui Ruby Franke au trăit într-un „cadru asemănător unui lagăr de concentrare".
„Copiilor li s-a refuzat în mod regulat mâncare, apă, paturi în care să doarmă și practic toate formele de divertisment", a declarat Clarke.
În instanță, Franke și-a cerut scuze copiilor ei și a spus: „Eram atât de dezorientată încât am crezut că întunericul este lumină și că binele este rău. Am fost lăsată să cred că această lume este un loc rău, plin de polițiști care controlează, de spitale care rănesc, de agenții guvernamentale care spală creiere, de lideri bisericești care mint și poftesc, de soți care refuză să protejeze și de copii care au nevoie de abuzuri", a spus ea.
Ce au făcut femeileRuby Franke și Jodi Hildebrandt postau sfaturi parentale pe Instagram, pe contul Moms_of_truth.
Cele două femei au fost arestate în august 2023, după ce fiul subnutrit de 12 ani al lui Franke a ieșit pe o fereastră din casa lor. Poliția a declarat că minorul a fugit apoi la casa unui vecin și a cerut mâncare și apă. Avea răni de la faptul că a fost legat cu o frânghie, potrivit poliției.
Arestările au marcat sfârșitul unei cariere lungi și controversate pe YouTube. Franke a adunat peste două milioane de abonați la canalul său 8 Passengers, pe care l-a început în 2015. Ea susținea că stoaprea hrănirii copiilor este o măsură disciplinară și vorbea despre „anularea” Crăciunului.
Dar fanii au început să devină suspicioși în 2020, când unul dintre fiii ei a menționat că a fost forțat să doarmă pe un sac de fasole timp de șapte luni.
Ce îndurau copiiiCopiii lui Ruby Frake au fost maltratați ani de zile, timp în care femeia posta sfaturi despre cum ar trebui să fie crescuți cei mici. Ei erau legați, bătuți și lăsați fără hrană. În plus, femeia îi forța să lucreze vara în aer liber fără cremă de protecție solară, ceea ce a dus la arsuri solare grave, potrivit poliției.
Franke le-a spus copiilor ei că sunt „răi și posedați" și că trebuie să se „pocăiască".