O infirmieră de 27 de ani din Georgia, vaccinată cu AstraZeneca, a murit după ce s-a aflat o zi în comă
"Putem afirma, în mod preliminar, că cele întâmplate sunt consecinţa unei reacţii alergice severe la vaccinare, însă urmează ca experţii să emită un verdict oficial", a declarat imunologul Bidzina Kulumbegov, unul dintre consilierii guvernului georgian în chestiuni privind pandemia de coronavirus.
Angajata din sectorul sanitar a primit prima doză de vaccin în oraşul Ahalţihe, situat la 208 kilometri sud de Tbilisi, şi a doua zi a suferit un şoc anafilactic şi a fost spitalizată.
Georgia a început campania de vaccinare împotriva coronavirusului la 15 martie. Deocamdată, această ţară din Caucaz - care speră să imunizeze 60-65% din populaţia de 1,7 milioane de persoane pe parcursul acestui an - are la dispoziţie doar vaccinuri produse de AstraZeneca.
UE a suspendat pentru câteva zile vaccinarea cu serul AstraZeneca după mai multe episoade de tromboză notificate în Europa, însă ulterior ţări precum Spania, Portugalia, Germania şi Franţa au reluat vaccinarea cu acest ser după decizia Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) potrivit căreia vaccinul AstraZeneca este sigur.