O firmă de pază din Venezuela atrage angajați cu un bonus format din ouă. ”Este un stimulent bun”
Conștient de lipsa de hrană și de creșterea prețurilor în economia afectată de criză, firma Atlas Security din Venezuela caută paznici de securitate pe un salariu lunar de 10 dolari, plus un bonus ”motivațional” cuprins din ouă.
Pentru a se califica pentru o cutie săptămânală de 26 de ouă, în valoare de aproximativ doi dolari pe piața neagră, personalul trebuie să ajungă la timp, să nu lipsească din ture și să se îmbrace corespunzător.
”Mulți nu respectau aceste reguli de bază, de aceea am făcut acest lucru”, a precizat Cindy Fuenmayor, managerul resurselor umane, potrivit Reuters. ”Am avut o mulțime de aplicanți de când am publicat anunțul. Suntem inovativi. Este un stimulent bun”, a continuat acesta, care a subliniat că are 200 de posturi disponibile.
Bonusurile cuprinse din alimente au devenit extrem de apreciate de angajații din Venezuela. Moneda s-a prăbușit atât de mult încât salariul minim este în prezent în jur de un dolar pe lună.