Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie și-a pierdut șapte membri ai familiei în urma cutremurului din Maroc. Dramele ascunse sub dărâmături

Your browser doesn't support HTML5 video.

La aproape trei zile de la seismul devastator din Maroc, autoritățile au numărat până acum 2.500 de morți. În satele devastate din Munții Atlas salvatorii scot dintre dărmături tot mai multe cadavre. Alte mii de persoane sunt rănite grav.

În unele dintre localitățile montane nicio construcție nu a rămas în picioare.

Atenție, imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

La aproape trei zile de la seismul devastator care a lovit Marocul, șansele să mai fie găsiți oameni în viață țin de miracol. În schimb, trupuri neînsuflețite sunt aduse mereu la suprafață, uneori după ore lungi de căutări și așteptare chinuitoare. O femeie din localitatea Tassamert și-a pierdut șapte membri ai familiei, fiul, soțul, părinții, doi frați și o cumnată. Stuart Ramsay, corespondent Sky News: „Acolo era o stradă... Puteți vedea, a dispărut complet. Ajungem la marginea prăpastiei care s-a format. Iată ce a mai rămas din case... Acolo locuiau 20-30 de familii. Probabil 80, poate 100 de oameni...” Echipele de salvatori abia au răzbit spre satele din Munții Atlas, aflate aproape de epicentrul seismului. Bucăți mari de stâncă desprinse de pe versanți au blocat căile de acces, așa că, în orele critice de după cutremur, intervențiile s-au făcut doar cu elicopterul. Chiar și acum, lipsesc utilajele grele. Salvatorii folosesc lopeți și târnăcoape ca să-și croiască drum prin munții de moloz. De cele mai multe ori, pe o căldură infernală, sapă printre resturi si cu mâinile goale. Sam Kiley, corespondent CNN: „Locuitorii de aici, din Asni, la poalele munților Atlas, au avut impresia că sunt prinși într-un război. Au simțit și auzit sunetul unor explozii. Explozii în interiorul și în afara caselor în care se aflau și mai departe, pe dealuri.” Stuart Ramsay, corespondent Sky News: „Structura e instabilă, încă o replică seismică și se poate prăbuși peste ei. Construcțiile nu doar s-au surpat, ca urmare a cutremurului. Forța seismului a făcut ca aceste structuri să explodeze, bucăți din ele au fost proiectate în sus și apoi s-au prăbușit.” Zona chiar arată ca după război. Stuart Ramsay, corespondent Sky News: „Aproape toate casele - 140 la număr - s-au prăbușit în această catastrofă. Oamenii de aici au pierdut tot, au murit copii, o pierdere care nu poate fi compensată nicicum. Fiecare familie a pierdut cel puțin 4-5 membri.” Distrugeri nu sunt doar în satele montane centrul istoric al orașului Marrakech, cu numeroasele sale vestigii străvechi, a suferit pagube considerabile. A fost filmat momentul în care, pe o stradă din Marrakech, localnicii sunt surprinși de seism. Întâi aud vuietul clădirilor afectate de unda de șoc și, cuprinși de panică, încearcă să fugă. După câteva secunde, pornesc trepidațiile și clădirile încep să cadă în jurul lor. O altă cameră de supraveghere a surprins momentul în care un bărbat reușește să fugă și să scape cu viață, în timp ce o clădire se prăbușește în spatele lui. Tot la Marrakech, un invitat la o nuntă a surprins momentul în care petrecerea este întreruptă de cutremur. Mii de oameni dorm, de vineri noapte, sub cerul liber, de teamă că replicile seismsului vor pune la pământ construcțiile șubrede care inca mai stau în picioare. Supraviețuitorii au însă nevoie disperată de apă și de alimente. Au început să ajungă ajutoarele din străinătate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult