Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie de 36 de ani a ascuns familiei că are Covid. După 42 de zile, toți au murit

O femeie de 36 de ani din Venezuela și întreaga ei familie au murit de Covid-19, după ce aceasta le-a ascuns faptul că eera infectată. În decurs de 42 de zile, au decedat femeia, soțul ei și cei trei copii ai cuplului, scrie El Mundo.

Verónica García Fuentes, din statul Tachira, s-a trezit cu febră la mijlocul lunii decembrie. A făcut un test pentru Covid-19 care i-a ieșit pozitiv și s-a izolat acasă, dar le-a spus soțului și copiilor că are doar gripă.

Pe data de 27 decembrie, soțul s-a dus la o petrecere de familie, iar ea a rămas acasă, dar a decis să-l sune, să-i mărturisească în cele din urmă că are coronavirus și să-i spună că ar fi bine să nu intre în contact cu cineva. Atât bărbatul, cât și cei trei copii ai cuplului și-au făcut teste rapide, care au ieșit negative.

Însă în ianuarie, femeia de 36 de ani a făcut pneumonie, iar soțul și copii erau și ei infectați, însă fără simptome. Pe 14 ianuarie, Verónica a fost internată în spital, iar după 2 zile starea soțului său s-a agravat și a fost spitalizat și el.

O săptămână mai târziu cei doi soți au murit, în timp ce starea de sănătate a celor trei copii a continuat să se deterioreze. Pe 27 ianuarie toți cei trei copii au murit, la 42 de zile după ce Verónica a fost testată pozitiv cu Covid-19.

Citește și
Nicolas Maduro
Nicolas Maduro a preluat controlul Parlamentului din Venezuela. Reacțiile internaționale

În urma acestei tragedii, autoritățile locale au avertizat oamenii cu privire la respectarea măsurilor anti-pandemie, cum ar fi purtatul măștilor de protecție, distanțarea fizică și spălatul de pe mâini.

"Nu putem spune că este o gripă, deoarece mulți cu acea gripă au murit. Tot ceea ce pare a fi Covid, este Covid, până când se dovedește contrariul", a transmis medicul Amelia Fressen.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult