O femeie din Spania și-a înscenat răpirea și a cerut 50.000 de euro de la mama ei pentru eliberare. Ce video i-a trimis
Galerie foto
Alături de protagonista videoclipului, alte patru persoane care obținuseră deja 45.000 de euro din alte trei escrocherii au fost arestate.
Polițiștii au arestat cinci persoane din aceeași familie în Tenerife pentru că au obținut bani de la o femeie prin simularea răpirii fiicei sale, mizând pe participarea acesteia din urmă.
După ce a primit un filmuleț în care tânăra apărea legată la ochi și cu un cuțit la gât, victima a retras de la o bancă suma de 50.000 de euro pentru a plăti pentru eliberarea fiicei sale.
În videoclip, fiica apare cu pete de sânge false pe față, cerând plata în numerar, care trebuia predată într-un anumit loc determinat de presupușii răpitori. Totodată, anchetatorii au descoperit că victima fusese deja înșelată anterior de cel trei ori, livrând suma totală de 45.000 de euro, după ce a primit trei scrisori cu amenințări la adresa vieții fiicei sale. Autoritățile au procedat la arestarea celor cinci persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de simulare a răpirii și escrocare. La momentul arestării, protagonista filmului și familia partenerului ei se aflau într-o sală de jocuri de noroc.
Sursa: Guardiacivil.es., StirilePROTV
Etichete: Spania , rapire , escrocherie
Dată publicare: 06-09-2022 09:37