Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O fată și-a găsit mama moartă după ce s-a culcat cu o „intoxicație alimentară”. Ce s-a descoperit ulterior

O femeie în vârstă de 40 de ani a murit într-un mod șocant, după ce a făcut o intoxicație alimentară în timpul nopții. Fata ei a fost cea care a găsit-o fără suflare.

Kelly Gleeson, în vârstă de 40 de ani, credea că suferea de o boală, după ce, pe 29 decembrie, a spus familiei că nu se simte bine și și-a petrecut întreaga zi vomitând, scrie Mirror. Ea a decis să se bage la somn în jurul orei 18:00, dar a fost găsită fără suflare de fiica ei, o oră mai târziu. Paramedicii au fost chemați de urgență la casa familiei din Stockport, Greater Manchester, însă în ciuda eforturilor depuse, femeia nu a mai putut fi salvată. În urma autopsiei, s-a descoperit că femeia ar fi murit din cauze unei embolii pulmonare, în ciuda faptului că nu ar fi avut probleme de sănătate. „Eram acasă cu copiii mei și partenerul meu m-a sunat și mi-a dat vestea. Mi-a spus că a murit. Am țipat și i-am spus că minte. Am urcat copiii în mașină și am mers direct la Kelly. Atunci am realizat, când i-am văzut pe toți acolo. A fost real. A trebuit să mă duc să-mi iau rămas bun de la ea”, a declarat sora lui Kelly pentru Manchester Evening News. O embolie pulmonară poate fi gravă sau fatală dacă nu este tratată rapid, deoarece poate compromite funcționalitatea plămânilor, potrivit NHS.

Simptomele includ insuficiență bruscă a respirației, dureri în piept și tuse sau vărsături de sânge.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult