Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O fată de 13 ani a furat cardul mamei sale și a cheltuit 64.000 de dolari pe jocuri video. Șocant cât îi mai rămăsese în cont

O fată de 13 ani din China a furat cardul mamei sale și a cheltuit 449.500 de yuani (64.000 de dolari), timp de patru luni, pe jocuri video.    

Eleva de liceu din provincia Henan, centrul Chinei, a început să fure bani de la mama sa, după ce a devenit dependentă de jocurile video de pe smartphone-ul său.

Mama fetei a descoperit furtul abia când un profesor i-a spus că se temea că fata era dependentă de jocurile video cu plată, după ce a observat că petrecea mult timp pe telefon la școală.

Când Wang și-a verificat soldul, a găsit doar 0,5 yuani (0,07 dolari) în contul ei, a relatat Elephant News, citată de scmp.com.

Într-o înregistrare video virală, Wang, mama fetei, apare răsfoind extrasele de cont, care detaliază fiecare tranzacție efectuată de fiica sa pentru a plăti jocurile video.

Citește și
jocuri video
(P) Cea mai mare colecție personală de jocuri video consemnată în Cartea Recordurilor

Când tatăl ei a confruntat-o pe fată în legătură cu cheltuielile sale, aceasta a recunoscut că a cheltuit 120.000 de yuani (17.000 dolari) pentru cumpărarea jocurilor, 210.000 de yuani pentru achiziții în joc și 100.000 de yuani pentru cumpărarea de jocuri pentru cel puțin zece dintre colegii ei de clasă.

„Când mi-au cerut să plătesc pentru jocurile lor, am plătit în ciuda faptului că mă simțeam reticentă”, a explicat fata în videoclip.

Fata a spus că nu înțelegea prea multe despre bani sau de unde provin, iar când a găsit acasă un card de debit, l-a atașat pur și simplu la smartphone-ul ei.

Ea și-a amintit, de asemenea, că mama ei i-a spus parola cardului în cazul în care avea nevoie de bani, atunci când părinții nu se aflau prin preajmă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult