Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O delegaţie nord-coreeană la nivel înalt a sosit în Coreea de Sud

O delegaţie nord-coreeană la nivel înalt, condusă de un general cunoscut ca un partizan al liniei dure a Phenianului, a sosit în Coreea de Sud pentru a participa la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de iarnă

Cei opt membri ai acestei delegaţii oficiale, care este condusă de generalul Kim Yong Chol, au trecut Zona Demilitarizată (DMZ), care divizează peninsula, pe la postul de frontieră Dorasan, la nord de Seul, a indicat un purtător de cuvânt al ministerului sud-coreean al Unificării, relatează Agerpres, citând AFP.

Delegaţia va asista duminică la ceremonia de închidere a JO de la Pyeongchang care, după doi ani de tensiuni în peninsulă, au contribuit la o spectaculoasă destindere în regiune.

Sosirea generalului Kim Yong Chol a provocat iritarea opoziţiei sud-coreene, care a manifestat contra venirii sale.

Citește și
mike pence
Nord-coreenii au anulat "în ultimul moment” o întâlnire cu Mike Pence la JO de Iarnă

Aceasta îl consideră drept un criminal de război care merită pedeapsa cu moartea, generalul fiind suspectat că a condus o perioadă Biroul general de recunoaştere ce gestionează operaţiunile nord-coreene de spionaj şi că a ordonat inclusiv torpilarea corvetei sud-coreene Cheonan în 2010, operaţiune soldată cu 46 de morţi.

A fost de asemenea anunţată pentru această ceremonie de închidere prezenţa fiicei mai mari a preşedintelui american, Ivanka Trump, ceea ce provoacă o dilemă protocolară pentru organizatori, deoarece aceasta din urmă nu intenţionează să întâlnească delegaţia Coreei de Nord.

Tatăl său, Donald Trump, şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un, au schimbat multiple ameninţări şi insulte în cursul ultimelor luni.

Pentru festivitatea de deschidere, liderul nord-coreean a trimis-o pe sora sa, Kim Yo Jong, care s-a aflat la numai câteva rânduri de vicepreşedintele american Mike Pence. Ea nu i-a vorbit, dar a profitat de vizita sa istorică în Sud - prima a unui membru al dinastiei ce conduce Nordul în decurs de decenii - pentru a-l invita pe preşedintele sud-coreean la un summit la Phenian.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult