Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O comisie a Camerei Reprezentanţilor lansează o amplă legată de Donald Trump

Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, condusă de democraţi, a lansat luni o amplă anchetă în legătură cu preşedintele Donald Trump.

Într-un comunicat, comisia precizează că investighează suspiciunile de 'obstrucţionare a justiţiei, de corupţie şi alte abuzuri de putere din partea preşedintelui Trump, a asociaţilor acestuia şi a unor membri ai administraţiei sale'.

Comisia a contactat în total 81 de persoane şi organizaţii, printre care directorul financiar al Trump Organization, Allen Weisselberg, avocatul personal al preşedintelui, Jay Sekulow, fostul ministru al justiţiei Jeff Sessions, foşti oficiali de la Casa Albă precum Steve Bannon, Sean Spicer şi Hope Hicks, sau fondatorul WikiLeaks, Julian Assange.

'Am văzut daunele aduse instituţiilor noastre democratice în cei doi ani în care Congresul a refuzat să întreprindă o supraveghere responsabilă. Congresul trebuie să ofere o verificare asupra abuzurilor de putere', a subliniat preşedintele comisiei, Jerrold Nadler.

'Scrisoarea Comisiei Judiciare a Camerei a fost primită de Casa Albă', a declarat purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei americane, Sarah Sanders. 'Oficiul Consilierului juridic şi responsabilii relevanţi ai Casei Albe o vor analiza şi vor răspunde în termen corespunzător', a adăugat ea.

Citește și
donald trump, steag, sua, discurs,
Donald Trump, discurs incendiar. A îmbrățișat din nou steagul american. VIDEO

Şi purtătoarea de cuvânt a Departamentului Justiţiei, Kerri Kupec, a confirmat primirea unei scrisori din partea Comisiei Judiciare, cererea fiind în curs de evaluare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult