O capodoperă găsită într-o pungă de plastic s-a vândut la licitaţie pentru 17,5 milioane de lire sterline
"Rest On The Flight Into Egypt", pictat de maestrul veneţian Tiţian la vârsta de doar 20 de ani, în 1510, a fost vândut de casa de licitaţii Christie's din Londra.
Lucrarea a fost furată din salonul casei Longleat din Wiltshire în 1995, dar a fost găsită şapte ani mai târziu fără ramă într-o pungă de plastic la Londra.
Vânzarea sa stabileşte un nou record mondial de licitaţie pentru artist, au declarat organizatorii licitaţiei.
Lord Bath, care i-a succedat tatălui său ca marchiz de Bath în 2020, moştenind moşia Longleat, a declarat că tabloul are o "istorie extraordinară".
Îainte de vânzare, el a spus: "Avem o strategie considerabilă de investiţii pe termen lung la Longleat şi am decis să vindem acest activ pentru a promova această agendă într-un moment în care piaţa pentru picturi de o raritate atât de unică este atât de puternică".
Tabloul, care o înfăţişează pe Maria legănându-l pe Iisus în timp ce Iosif îl priveşte, are o lăţime de 60 cm şi este pictat pe un panou de lemn.
De-a lungul anilor, a avut mai mulţi proprietari, inclusiv împăratul austriac Iosif al II-lea, înainte de a fi expus la Palatul Belvedere din Viena.
Trupele franceze au furat tabloul în 1809 pentru Muzeul Napoleon, care a fost înfiinţat de familia Bonaparte. Ulterior, a fost deţinut de un proprietar scoţian, înainte de a fi cumpărat de al patrulea marchiz de Bath în 1878, la o licitaţie Christie's.
După ce a fost furat în 1995, a fost recuperat în 2002 de fostul detectiv de la Scotland Yard Charles Hill, după ce a fost oferită o recompensă de 100.000 de lire sterline pentru informaţii.
Tabloul a avut o estimare la licitaţie între 15-20 milioane de lire sterline.