O bandă de români a dat o spargere ca în „Misiune imposibilă” pentru a fura cărți rare dintr-un depozit din Londra
Lovitura au dat-o în urmă cu trei ani, folosindu-se de tehnici demne de filmele de acțiune, iar prada valoara 2 milioane de lire sterline (aproape 2,5 milioane de euro).
Ediţii princeps de Galileo şi Isaac Newton, un incunabul de Petrarca, mai multe ediţii rare de Dante Alighieri și 80 de schiţe ale pictorului spaniol Francisco de Goya au fost furate într-un jaf spectaculos în noaptea de 29 spre 30 ianuarie 2017.
Hoţii au pătruns prin acoperişul unui depozit din Feltham, în apropiere de Londra, coborând apoi 12 metri în rapel, fără a fi reperaţi de detectoarele de mişcare. Au căutat timp de mai multe ore printre mii de cărţi care urmau să fie trimise în SUA pentru un târg internaţional de cărţi rare.
Au ales 200 de cărţi vechi, numite şi incunabule, imprimate înainte de anul 1500.
Estimate la peste 2,5 milioane de euro, operele au fost descoperite în urmă cu două săptămâni în România.
Cărţile vechi au fost găsite într-o casă din judeţul Neamţ. Potrivit fotografiilor publicate de autoritățile din România, operele extrem de valoroase au fost ambalate în plastic şi ascunse într-o fosă de beton, fiind acoperite cu deşeuri din construcţii.
„Aceste cărţi sunt extrem de preţioase, de neînlocuit, de o enormă importanţă pentru patrimoniul cultural internaţional”, a subliniat atunci poliţia britanică.
Nu a fost însă singurul jaf pe care l-a comis banda de români în Marea Britanie. Au încă 11 la activ, comise între sfârşitul anului 2016 şi jumătatea lui 2019. Procurorii au estimat că și-au însușit o pradă ce valora în total 4,5 milioane de lire sterline (5 milioane de euro). Celelalte furturi comise de bandă au vizat smartphone-uri, tablete şi computere.
Sursa: Euronews
Dată publicare: 23-10-2020 09:16