Numărul de cazuri de Covid-19, în creștere în Europa. „Criză a testării” în Marea Britanie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Și la un nivel "alarmant", conform OMS. Franța a raportat, din nou, aproape 10.000 de noi cazuri în 24 de ore.
Și Cehia a înregistrat un salt major, iar Germania a avut al doilea bilanț zilnic că mărime din luna aprile și până acum.
Criză a testării în Marea BritanieÎn Marea Britanie este în continuare o veritabilă "criză a testării", chiar dacă în Regat se fac, poate, mai multe teste decât în oricare altă ţară din Europa.
La Bolton și Birmingham, două orașe cu număr tot mai mare de infectări, oamenii sunt îngrijorați, dar și frustrați că nu pot afla dacă s-au molipsit sau nu. Mai ales că a început școala.
Britanic: „Susţin că au un sistem de depistare a contacţilor unor persoane infectate. Nici vorbă... Nimeni nu ştie ce se întâmplă. Cred că este un eşec absolut al guvernului. Am continuat să sun, zi după zi, oră după oră, timp şi nervi consumaţi. E greu şi stresant. Un coşmar... De luni încerc să mă testez. Ieri am încercat să fac o programare online, practic toată ziua."
Premierul britanic pune acesta situație pe seama "creșterii colosale" de solicitări. Iar guvernul susține că de acum va prioritiza testele Covid.
Pe de altă parte, în ziua cu aproape 4000 de noi cazuri de infectare, un record din mai și până acum, Boris Johnson a negat că guvernul sau ar pregăti o a doua carantină la nivel național. Care ar fi, în opinia sa, un dezastru economic și financiar.
Boris Johnson: „Nu vreau un al doilea "lockdown" la nivel naţional. Cred că ar fi complet greşit pentru această ţară. Însă trebuie să ne asigurăm că vom înfrânge boala prin restricţiile pe care le-am stabilit. Şi am văzut oameni care critică "regula de şase" pentru adunările publice, sau afirmând că guvernul atentează la libertăţile individuale...”.
„Trebuie să luam masuri dure acum, pentru a proteja Crăciunul”, spune Johnson. În partea de nord-est a Angliei, unde crește abrupt numărul de infectări, au intrat în vigoare noi restricții care vizează două milioane de locuitori. Localurile se închid la zece seara, sunt interzise întâlnirile dintre membri ai unor familii diferite, iar transportul public poate fi folosit doar pentru călătorii esențiale.
Madridul, epicentrul epidemiei de Covid-19 din SpaniaRegiunea Madridului este epicentrul pandemiei în Spania. Iar capitala ar putea introduce masuri de izolare, selectiv, în zonele urbane unde coronavirusul se raspande rapid. În special în cartierele modeste de la periferie. Unul dintre acestea este Puente de Vallecas.
Doar în acest cartier de la marginea Madridului media infectărilor pentru ultimele două săptămâni reprezintă echivalentul a peste o mie de cazuri la suta de mii de locuitori.
Ca titlu de comparație, incidența la nivel național, deja una dintre cele mai ridicate din Europa, este de 280 la o sută de mii de de locuitori
Măsurile luate în CehiaClienți doar în limita locurilor de pe scaune, în restaurante, cafenele, și cluburile din Cehia. Iar la evenimentele în interior cu mai mult de zece participanţi, fiecare din aceştia trebuie să aibă un loc desemnat.
Ministerul Sănătaţii de la Praga a anunțat noi restricții pe fondul creșterii vertiginoase de noi cazuri de infectare.
În 24 de ore au fost raportate 1677 de noi cazuri. Iar graficul cu numărul bolnavilor de covid internați în spital este pe o traiectorie puternic ascendentă.