Noul premier al Vietnamului a studiat în România și a lucrat la ambasada din București
Vietnamul şi-a reînnoit conducerea luni, în timpul unei sesiuni a Adunării Naţionale, alegându-l pe Nguyen Xuan Phuc, până acum în fruntea guvernului, în funcţia de preşedinte al ţării, şi pe Pham Minh Chinh în funcţia de prim-ministru, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Phuc, 66 de ani, a servit ca prim-ministru al Vietnamului din 2016 şi viceprim-ministru din 2011.
Ca prim-ministru, el a jucat un rol cheie în ratificarea unor acorduri comerciale majore precum Parteneriatul Economic Regional Complet (RCEP), Acordul de liber schimb UE-Vietnam (EVFTA) şi a prezidat Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) anul trecut, aminteşte DPA.
În 2018, secretarul general al Partidului Comunist aflat la guvernare în Vietnam, Nguyen Phu Trong, a preluat şi rolul de preşedinte după moartea lui Tran Dai Quang. El a fost reales în ianuarie secretar general al Partidului Comunist pentru a treia oară şi a ales să renunţe la funcţia de preşedinte al ţării.
Apreciat pentru felul cum a gestionat pandemia de COVID-19 şi pentru bilanţul său economic, Phuc a obţinut majoritatea voturilor celor 500 de deputaţi ai parlamentului unicameral, exprimate prin vot secret.
Alegerea lui Phuc marchează separarea dublului rol al lui Trong şi revenirea la conducerea tradiţională cu "patru piloni" a ţării cu secretar general, prim-ministru, preşedinte şi şef al Adunării Naţionale. Totuşi, secretarul general al Partidului Comunist, partid unic, este cel mai înalt lider al regimului vietnamez.
Preşedintele statului este al doilea în ierarhia conducerii, înaintea primului ministru.
Conducerea guvernului îi revine lui Pham Minh Chinh, 62 de ani, preşedintele Comitetului central de organizare al partidului din 2016. Potrivit Ambasadei Vietnamului la Bucureşti, sub conducerea noului guvern, ţara va continua să menţină stabilitatea politică şi să facă paşi mari în dezvoltarea socio-economică în contextul în care epidemia de COVID-19 se dezvoltă încă în moduri complicate în întreaga lume.
În ceea ce priveşte perspectivele relaţiilor dintre Vietnam şi România, acestea vor cunoaşte o evoluţie pozitivă. Conform reprezentanţei diplomatice, noul prim-ministru Pham Minh Chinh a studiat în România, a lucrat la Ambasada Vietnamului în România şi cunoaşte relaţia dintre cele două ţări.
Vietnamul este orientat spre export, ca un sector important către economie, hotărât să promoveze participarea la economia globală şi la lanţurile internaţionale de aprovizionare. Odată cu semnarea cu succes a Acordului de liber schimb UE-Vietnam (EVFTA) în 2020, cu ajutorul preţios al României în calitate de preşedinţie rotativă a UE, Vietnam se dezvoltă ca un partener comercial important al României (schimbul comercial dintre România şi Vietnam a fost de aproximativ 265 milioane dolari, mai mare decât anul anterior, în pofida pandemiei - 250 milioane dolari) şi al Uniunii Europene, a detaliat Ambasada Vietnamului pentru Agerpres.
În timpul sesiunii de 12 zile a Adunării Naţionale, în care partidul a ales 12 posturi de conducere cheie, şeful Partidului Comunist din Hanoi, Vuong Dinh Hue, a fost ales la 31 martie drept noul lider al parlamentului, principalul organism legislativ.
În pofida modificărilor aduse celor trei poziţii cheie de conducere ale Vietnamului, se aşteaptă ca Partidul Comunist să îşi menţină traiectoria de deschidere în continuare către comerţul exterior şi echilibrarea relaţiilor cu China şi SUA, scrie DPA.