Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noua Zeelandă, pe punctul de a legaliza avortul. Reacția ministrului Justiției

Noua Zeelandă este decisă să legalizeze avortul, această măsură făcând parte dintr-o reformă legislativă mai amplă ce urmează a fi prezentată luni, la Wellington.

În prezent, avortul este considerat infracţiune în Noua Zeelandă şi poate fi realizat numai în cazul în care viaţa mamei este în pericol sau pentru protejarea sănătăţii fizice sau mentale. O astfel de procedură trebuie să fie aprobată de doi medici.

Proiectul de lege, a cărui primă lectură este prevăzută pentru joi, va elimina condiţiile privind testele legale pentru o femeie a cărei sarcină este mai mică de 20 de săptămâni, informează Agerpres, care citează DPA.

Ulterior, un medic specialist va trebui să garanteze că avortul este necesar.

„Avortul este singura procedură medicală care încă este o infracţiune în Noua Zeelandă. Este timpul ca acest lucru să se schimbe. Această lege va moderniza actele normative privind avortul prin aducerea legislaţiei noastre în concordanţă cu cea din multe alte ţări dezvoltate”, a declarat ministrul Justiţiei, Andrew Little.

Citește și
bebelusi
Primul caz de sextupleți din Polonia. Mama, luată prin surprindere după naștere

„Avortul în siguranţă ar trebui să fie tratat şi reglementat ca o problemă medicală - o femeie are dreptul de a alege ce se întâmplă cu corpul său”, a subliniat Little.

Proiectul de lege va fi analizat de un comitet de experţi care va ţine cont şi de opinia publicului. În parlament, această lege va fi tratată ca o problemă de conştiinţă, ceea ce înseamnă că politicienii pot vota independent de poziţia partidelor cărora le aparţin.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult