Noi restricții dure în Marea Britanie. Țara înregistrează o creştere rapidă a cazurilor de Covid-19
Fixată în prezent la 30 de persoane, această nouă limită se va aplica pentru "adunările din interior şi din exterior, în locuinţe private, spaţii publice exterioare şi localuri precum baruri şi restaurante", a anunţat biroul de presă al prim-ministrului Boris Johnson, înaintea unei conferinţe de presă ce va avea loc miercuri după-amiază, potrivit AFP.
"Trebuie să acţionăm acum, pentru a împiedica virusul să se răspândească", ar urma să declare politicianul britanic, membru al Partidului Conservator, potrivit aceluiaşi comunicat.
"Simplificăm şi consolidăm regulile ce vizează contactele sociale, pentru a le face mai uşor de înţeles şi de aplicat de către Poliţie. Este absolut esenţial ca oamenii să respecte aceste reguli", va adăuga premierul britanic.
Excepţiile vizează familiile de peste şase persoane, şcolile, spaţiile de muncă, nunţile, înmormântările şi sporturile de echipă, organizate conform dispoziţiilor sanitare, scrie Agerpres.
Contravenienţii riscă o amendă de 100 de lire sterline, care va fi dublată la fiecare recidivă şi care poate să ajungă până la cuantumul maximal de 3.200 de lire sterline.
În Regatul Unit al Marii Britanii, ţara cea mai îndoliată din Europa prin prisma deceselor provocate de noul coronavirus, cu peste 41.500 de victime, fiecare dintre cele patru naţiuni constitutive decide în privinţa propriilor măsuri sanitare, Guvernul de la Londra având competenţe din acest punct de vedere doar în Anglia.
Măsuri de carantină pe plan local au fost deja impuse pentru a limita creşterile bruşte ale numărului de cazuri de COVID-19, cu scopul de a evita scenariul unei noi plasări în izolare a populaţiei la nivel naţional, o măsură ce ar avea efecte devastatoare pentru economia britanică.
La Bolton, oraş din nord-vestul Angliei, restricţiile au fost consolidate marţi din cauza unei creşteri puternice a contaminărilor, în special în rândul persoanelor cu vârste cuprinse în intervalul 20-30 de ani.
Cu 120 de cazuri la 100.000 de locuitori, acest oraş englez înregistrează "cea mai mare rată de incidenţă din ţară", a declarat ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, în Camera Comunelor.
Doar vânzările la pachet mai sunt permise în restaurantele şi barurile din acest oraş cu o populaţie de aproximativ 280.000 de locuitori, iar toate unităţile comerciale trebuie să rămână închise între orele 22:00 şi 05:00. Vizitele au fost reduse în azilurile de bătrâni, iar întâlnirile între persoanele din familii diferite sunt interzise.
Deşi numărul deceselor cauzate de noul coronavirus se află la cel mai scăzut nivel de după luna martie, numărul noilor cazuri pozitive este în creştere, la fel cum se întâmplă şi în alte ţări din Europa. Acest număr a ajuns marţi la cifra de 2.460 - una dintre cele mai mari care au fost atinse după luna mai -, iar totalul a urcat la 352.560.
Guvernul britanic va lansa miercuri şi o campanie de informare în mass-media cu rol de sensibilizare a publicului, odată cu apropierea sezonului rece, care va insista asupra importanţei pe care o au spălarea mâinilor, purtarea măştii sanitare şi respectarea distanţării sociale.
La rândul ei, Ţara Galilor a implementat marţi primul ordin de carantină locală de pe teritoriul său, interzicând intrările şi ieşirile - fără o scuză valabilă - din comitatul Caerphilly, cel puţin până în luna octombrie.
Sursa: Agerpres
Etichete: Marea Britanie , coronavirus , pandemie , restrictii
Dată publicare: 09-09-2020 10:30