Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noi probleme pentru Julian Assange. Anunțul făcut de autoritățile din Suedia

Julian Assange ar putea fi judecat pentru viol, în Suedia, după ce viceprocurorul din această țară a decis redeschiderea anchetei care-l vizează pe fondatorul WikiLeaks.

”Eu am decis să redeschid ancheta. Domnul Assange fiind încarcerat în Marea Britanie, se întrunesc condiţiile în vederea cererii predării sale (către Suedia) în virtutea unui mandat european de arestare, ceea ce nu era cazul până la 11 aprilie, data arestării sale de către poliţia britanică în Ambasada Ecuadorului la Londra, în care s-a refugiat din 2012”, a anunţat viceprocurorul Eva-Marie Persson, într-o conferinţă de presă.

Redeschiderea anchetei cu privire la viol reprezintă o şansă ca Julian Assange să-şi reabiliteze numele, a apreciat luni WikiLeaks, în urma deciziei justiţiei suedeze, relatează Reuters, informează News.ro.

”După arestarea lui Julian Assange la 11 aprilie, asupra Suediei s-a exercitat o presiune politică considerabilă să redeschidă ancheta, însă acest caz s-a aflat mereu în centrul unor presiuni politice. Redeschiderea (cazului) îi dă lui Julian şansa să-şi reabiliteze numele”, a denunţat, într-un comunicat, redactorul-şef al WikiLeaks Kristinn Hrafnsson.

Ancheta a fost redeschisă la cererea avocatei presupusei victime, scrie BBC.

Citește și
Julian Assange la tribunal
Julian Assange, condamnat la închisoare în Marea Britanie. Reacţia susţinătorilor săi

 

Assange respinge acuzațiile

 

Assange, care respinge acuzaţiile, a evitat să fie extrădat în Suedia timp de şapte ani după ce a cerut azil în Ambasada Ecuadorului la Londra, în 2012.

Fondatorul WikiLeaks, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat luna trecută la 50 de săptămâni închisoare, după ce a fost găsit vinovat de încălcarea condişiilor eliberării sale pe cauţiune.

În prezent, el este încarcerat la Închisoarea Belmarsh, la Londra.

Procuratura suedeză a decis să renunţe la ancheta cu privire la acest presupus viol în urmă cu doi ani, apreciind că nu este în măsură să continue cazul cât timp Assange rămâne în ambasada ecuadoriană.

După eliberarea sa din închisoarea britanică şi în urma deciziei redeschiderii anchetei suedeze se pune întrebarea care cerere de extrădare va avea prioritate - a Suediei sau a Statelor Unite.

Washingtonul cere extrădarea lui Assange din Marea Britanie în legătură cu rolul pe care acesta l-a jucat în cea mai mare divulgare din istoria americană, a unor materiale aparţinând armatei şi diplomaţiei în 2010.

Australianul este acuzat de americani de conspiraţie în vederea piratării unor computere în Statele Unite.

El este acuzat că a participat la cea mai mare divulgare de secrete guvernamentale americane, iar în cazul în care este găsit vinovat riscă până la cinci ani de închisoare, potrivit BBC.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult