Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noi negocieri May - Juncker privind Brexit. ”O retragere ordonată din UE”

Premierul britanic Theresa May şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au informat că au avut o discuţie „puternică, dar constructivă”, într-un comunicat comun

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a arătat dispus să renegocieze cu Londra declaraţia politică privind relaţia post-Brexit între UE şi Regatul Unit, însă a respins din nou cererea premierului britanic Theresa May, cu care s-a întâlnit joi la Bruxelles, de a renegocia acordul de retragere a Regatului Unit din UE, deşi acesta a fost respins de parlamentul de la Londra, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

''Discuţiile s-au desfăşurat într-un spirit de colaborare pentru a obţine o retragere ordonată a Regatului Unit din UE'', a declarat la conferinţa zilnică de presă purtătorul de cuvânt principal al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, precizând că blocul comunitar este dispus să discute mai mult despre declaraţia politică privind relaţia post-Brexit.

Juncker a mai transmis că May a prezentat mai multe opţiuni pentru a înlătura temerile parlamentului britanic privind mecanismul de ''backstop'' (plasă de siguranţă) pentru frontiera nord-irlandeză şi că au convenit ca echipele lor să colaboreze în continuare pentru a încerca găsirea unei soluţii.

Juncker şi May se vor întâlni din nou înainte până la sfârşitul lunii februarie, iar negociatorii şefi pentru Brexit european şi britanic, Michel Barnier şi Stephen Barclay, se vor reuni luni.

Citește și
donald tusk
Donald Tusk: ”E un loc special în Iad pentru promotorii Brexit”. Replica lui Nigel Farage

În urma supunerii la vot a unei serii de amendamente în Camera Comunelor, Theresa May a primit săptămâna trecută din partea deputaţilor un mandat de a negocia din nou cu Bruxellesul pentru a schimba clauza privind ''backstop-ul'' nord-irlandez, în virtutea căreia Regatul Unit s-a angajat să rămână în uniunea vamală europeană şi Irlanda de Nord să rămână aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene până când s-ar ajunge la o înţelegere mai bună care să evite reapariţia unei ''frontiere dure'' între Irlanda şi Irlanda de Nord.

Dar cum blocul comunitar refuză renegocierea acordului respins de parlamentul de la Londra în principal din cauza acestei clauze, există riscul unei ieşiri a Regatului Unit din UE pe 29 martie fără niciun acord.

''Aşa-numitele aranjamente alternative nu vor putea niciodată să înlocuiască salvgardarea. Avem nevoie de (clauza de) salvgardare'' pentru frontiera nord-irlandeză, a insistat Juncker într-o declaraţie dată miercuri. Totuşi, el a menţionat că, în pofida impasului, nu mizează pe ideea unui Brexit fără acord şi nu consideră acest scenariu ca fiind ''cel mai probabil''.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult