Noi informații despre misiunea contracronometru de salvare a unui cercetător din Antarctica. Ce se întâmplă acum
O operaţiune de salvare urgentă fusese lansată săptămâna trecută pentru a ajunge la bărbatul care avea o "afecţiune medicală în curs de dezvoltare", care nu a fost divulgată, scrie news.ro.
Misiunea a necesitat o echipă medicală de recuperare, un spărgător masiv de gheaţă şi două elicoptere.
Programul Australian pentru Antarctica (AAP) a declarat luni că bărbatul a fost transportat cu elicopterul până la spărgătorul de gheaţă RSV Nuyina. Vasul a parcurs mai mult de 3.000 km pentru a ajunge la el. Duminică, s-a considerat că spărgătorul de gheaţă este suficient de aproape de staţia de cercetare Casey pentru ca două elicoptere - cu o echipă medicală de recuperare la bord - să fie trimise acolo.
Cercetătorul se află acum în drum spre Tasmania, unde va fi evaluat şi îngrijit de specialişti. Între timp, el primeşte îngrijiri pe navă din partea unei echipe medicale mixte, formate din medici specializaţi în medicină polară şi medici de la spitalul din Hobart unde urmează să fie internat.
Odată încheiată prima etapă a misiunii de salvare, se aşteaptă ca nava să ajungă în oraşul Hobart săptămâna viitoare.
Facilităţile medicale sunt limitate pe staţia de cercetare din Antarctica şi doar 20 de persoane locuiesc acolo în timpul iernii, când condiţiile sunt cele mai grele.
Familia cercetătorului este informată pe deplin despre situaţie, iar toţi ceilalţi membri ai personalului de la staţia de cercetare sunt în siguranţă, a precizat AAP.