Noi imagini dramatice cu tinerii români luați de ape în Italia. Un pompier și-a riscat viața pentru a-i salva | VIDEO
Galerie foto
În imaginile surprinse se vede cum cei trei tineri se îmbrățișează, crezând că unindu-și forțele vor scăpa cu viață. Un pompier s-a aruncat în ape în încercarea disperată de a ajunge la ei, scrie Corriere della Sera.
Pompierul era instruit pentru astfel de operațiuni, dar nu a putut înainta din cauza curenților puternici. La un moment dat, a fost chiar în pericol să se înece, iar colegii i-au cerut să iasă din apă. După ce și-a dat seama că salvarea nu era posibilă, s-a întors pe malul râului.
Patrizia ar fi sunat la 112 de 4 ori înainte să fie luată de viitură, alături de Bianca și CristianMama uneia dintre fete reclamă că martorii au filmat de pe mal în loc să încerce să-i salveze pe tinerii aflați în pericol.
Procurorii italieni verifică modul în care au acționat salvatorii. Imaginile cu cei trei români îmbrăţişându-se în ultimele clipe de viaţă, filmate de martori de pe malul râului din Italia, au făcut înconjurul lumii. Mama Patriziei acuză că în loc să-i filmeze, oamenii puteau să le sară în ajutor.
Mihaela Tritean, mama Patriziei Cormos: „Să faci fotografii, să filmezi... Nimeni nu a intrat să salveze trei vieți omenești. Cum e posibil? Vrem să avem video, să avem like-uri, dar nu să salvăm trei tineri.”
Din apele râului Natisone au fost recuperate trupurile celor două tinere, Bianca şi Patrizia, de 20 şi 23 de ani. Anchetatorii fac cercetări pentru ucidere din culpă. Se verifică, printre altele, faptul că Patrizia ar fi sunat la 112 de patru ori înainte de tragedie, iar o dată nu i s-ar fi răspuns.
În plus, elicopterul, care a ajuns la un minut după ce tinerii au fost luaţi de ape, în loc să fie trimis de la cea mai apropiată bază, de la Udine, la mai puţin de 20 de kilometri, a fost trimis de la o bază îndepărtată, din Veneţia, aflată la aproximativ 100 de kilometri de locul incidentului.
Crina Suceveanu, jurnalist în Italia: „A fost trimis pentru că acela era abilitat și pregătit pentru o situație de urgență. S-au gândit să cheme unul care era aproape, dar nu e simplu pentru că nu era o persoană de salvat sau două, erau trei. Era destul de complicat. Dacă ar fi ajuns elicopterul un pic mai repede, poate că ar fi fost salvaţi, mărturisesc cei care au fost prezenți.”
Massimo Lia, procuror-șef: „Totul s-a petrecut într-un arc temporal de circa jumătate de oră. Vom face toate cercetările necesare, ca să reconstituim complet întreaga întâmplare.”
La locul tragediei continuă căutările lui Cristian, băiatul de 25 de ani. Pompierii i-au găsit tricoul alb, dar nici urmă de trupul lui. 80 de oameni sunt mobilizaţi cu elicoptere, drone şi bărci. La operaţiune asistă şi fratele lui Cristian.