Cazul româncelor ucise în Cipru. Descoperire sinistră făcută în lacul toxic
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Presa cipriotă scrie că poliția a găsit două valize în locul în care suspectul a declarat că a aruncat cadavrele. Ar putea fi rămășițele celor două românce.
Pe de altă parte, migranții care lucrează în Cipru, sunt revoltați și spun că au fost tratați cu cinism de autorități, doar pentru că erau străini. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
Adus din nou la reconstituiri, individul de 35 de ani a susţinut că a aruncat într-un lac toxic 3 valize în care se aflau tot atâtea victime. Iar mărturisirea şocantă prinde contur. O cameră scufundată în adâncuri ar fi identificat două dintre ele, care vor fi duse la analize.
Anchetatorii se tem că bărbatul a ucis 30 de femei
Român stabilit în Cipru: "Sigur este că în una dintre ele sunt rămăşiţele unei femei, lângă era o bucată de beton. Cealaltă va fi scoasă mâine".
Deşi iniţial suspectul, fost militar, a declarat că a ucis 7 persoane, anchetatorii se tem că numărul victimelor ar putea fi mai mare. 30 de femei, toate de altă naţionalitate decât cea cipriotă, au dispărut în ultimii ani.
Româncă stabilită în Cipru: "Nu dădeau doi bani pe aceste femei, ziceau că au plecat şi gata. Nu făceau nimic"
Este reacţia dură a unei românce stabilită acolo care spune că s-a lovit şi ea de indiferență şi cinismul poliţiştilor în momentul în care le-a cerut ajutor pentru că era bătuta crunt de fostul soţ.
Româncă stabilită în Cipru: "Mai repede mă acuzau, de ce ţi-ai luat arab, de ce ai făcut atâţia copii, în loc să mă apere într-un caz de violenţă. Am fost gravidă. Exista o lege: o femeie însărcinată bătută, bărbatul este arestat imediat. Nu au făcut nimic".
Româncă stabilită în Cipru: "N-aş vrea să vorbesc mult de anumite chestii, ei sunt destul de rasişti. Dacă era un cipriot, tot Ciprul se dădea peste cap să îl caute. Ţin minte un caz de acum 2 ani, a dispărut un copil, s-a întors tot Ciprul în sus şi-n jos. În schimb, atunci poliţia nu s-a implicat".
În acelaşi timp, romanii stabiliţi în Cipru spun că s-ar fi aşteptat ca autorităţile noastre să se implice mai mult atunci când românca de 35 de ani şi fetiţa ei de 8 au dispărut fără urmă în 2016.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: ancheta , mama , romance , fiica , criminal in serie , cipru , valize , crime cipru
Dată publicare: 28-04-2019 17:31