Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Nivel record al ratei deceselor cauzate de Covid în Noua Zeelandă

Numărul deceselor cauzate de Covid a ajuns la 151 în săptămâna de dinainte de 16 iulie, un nivel record, iar în ultimele 24 de ore, 26 de persoane au murit din cauza Covid-ului, relatează Reuters, scrie News.ro. 

Decesele cauzate de virus au ajuns la 151 în cele şapte zile dinainte de 16 iulie, faţă de 115, cel mai mare număr de decese, înregistrate în martie, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii. În ultimele 24 de ore, 26 de persoane au murit din cauza Covid, toate în vârstă de peste 60 de ani, a anunţat, vineri, ministerul într-un comunicat.

Noua Zeelandă, care are o populaţie de 5,1 milioane de oameni, se luptă cu subvarianta Omicron BA.5. În ultimele şapte zile, au fost raportate 64.780, deşi autorităţile spun că multe cazuri pozitive nu sunt raportate.

Considerată un model pentru prevenirea infecţiei cu Covid, răspunsul rapid al Noii Zeelande la pandemie şi izolarea sa geografică au menţinut-o în mare măsură în siguranţă până la sfârşitul anului trecut.

Guvernul a renunţat anul acesta la politica zero Covid, după ce mare pare din cetăţeni s-au vaccinat, iar de atunci, virusul a început să se răpândească.

Citește și
coronavirus
Nivel record de cazuri zilnice de COVID în Tokyo: Peste 30.000 de cazuri raportate pentru prima dată

Departamentele de urgenţă, cabinetele generale şi centrele medicale sunt sub presiune. Cu toate acestea, datele Ministerului Sănătăţii arată că nivelurile de spitalizare rămân sub cele observate în perioada de vârf din martie.

Guvernul rezistă presiunii unor medici pentru a restabili restricţiile la adunările publice sau pentru a impune purtarea măştilor în şcoli.

Cu toate acestea, Ministrul Educaţiei, Iona Holsted, a declarat joi că ministerul a sfătuit şcolile să impună purtarea măştilor pe cât posibil atunci când copiii se întorc din vacanţă săptămâna viitoare. ”Înţelegem că implementarea politicilor privind măştile poate fi o provocare, dar vă rugăm să luaţi măsuri pentru a vă consolida politica de purtare a măştilor cât mai curând posibil”, a spus ea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult