Newyorkez condamnat la 18 ani închisoare pentru că a încercat să acorde sprijin material ISIS
Munther Omar Saleh, în vârstă de 22 de ani, a conspirat pentru susţinerea Statului Islamic ajutând alte persoane care doreau să ajungă în teritorii controlate de terorişti pentru a se alătura grupării radicale, a precizat ministerul american.
Saleh şi complicele său Fareed Mumuni au plănuit totodată să folosească o bombă artizanală pentru a lansa un atac terorist în zona metropolitană a New Yorkului în numele Statului Islamic, se adaugă în comunicatul Departamentului Justiţiei.
Atât Saleh, cât şi Mumuni au pledat "vinovat" la şedinţa tribunalului din 10 februarie anul trecut.
Saleh împreună cu un alt tânăr, Imran Rabbani, care este şi el acuzat, au fost arestaţi în iunie 2015 în cartierul Queens din New York după ce au vrut să atace cu cuţite membri ai forţelor de securitate care îi supravegheau pe el şi pe Mumuni. Arestat câteva zile mai târziu la o percheziţie la domiciliul său, Saleh l-a înjunghiat de mai multe ori pe un agent FBI, care a scăpat însă doar cu răni minore datorită echipamentului de protecţie.
Rabbani a fost condamnat în august 2016 la 20 de luni de închisoare pentru acuzaţii nelegate de terorism, iar Mumuni urmează să fie condamnat.