Netanyahu, desemnat să formeze un nou guvern. Situaţia incertă în care se găseşte
Nu este cert că Netanyahu va reuşi să obţină votul parlamentului în termenul de 28 de zile acordat, după ce primele două partide parlamentare nu au reuşit să ajungă la un acord pentru formarea unui guvern de uniune naţională.
Comisia electorală israeliană a comunicat miercuri rezultatele definitive ale alegerilor parlamentare din 17 septembrie, precizează Agerpres. În viitorul Knesset (parlament) cu 120 de locuri, Likud, partidul lui Netanyahu, va avea 32 de deputaţi, cu unul mai puţin decât partidul Albastru Alb al centristului Benny Gantz. Niciuna dintre formaţiuni nu dispune de o majoritate, în urma alianţelor previzibile. Lista Unită, care grupează partide arabe şi comuniste, a devenit a treia forţă politică din ţară, cu 13 mandate în noul parlament.
Netanyahu, aflat la putere 13 ani, dintre care un deceniu neîntrerupt, urmează să fie audiat la începutul lui octombrie pentru a răspunde acuzaţiilor de corupţie, fraudă şi abuz de încredere, în trei dosare. Procedura, obligatorie înaintea unei eventuale inculpări, a fost amânată de procuratură pentru a nu influenţa rezultatul alegerilor.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: israel , premier , alegeri , benjamin netanyahu
Dată publicare: 25-09-2019 20:50