Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Nesiguranță tot mai mare pe aeroportul din Kabul. Două atacuri cu rachete, în două zile consecutive

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ultimele ore ale prezenţei militare americane în Kabul sunt marcate de ameninţări neîncetate.

Pentru a doua zi la rând, teroriştii din Statul Islamic au tras rachete în direcţia aeroportului din Kabul. Dacă duminică, proiectilul şi-a ratat ţinta, luni a fost salvator sistemul de apărare anti-rachetă.

În altă ordine de idei, o sută de ţări, printre care și România, au primit un angajament din partea talibanilor că evacuările din Afganistan vor fi permise şi în septembrie.

Locuitorii capitalei afgane au auzit, luni dimineaţă, devreme, zgomotul rachetelor şuierând. Dintr-un vehicul aflat în nordul Kabulului, au fost trase cel puţin cinci rachete către aeroportul internațional Hamid Karzai. Au fost însă interceptate de sistemul de apărare antirachetă, conceput pentru protejarea trupelor terestre și instalat pe aeroport cu două săptămâni în urmă.

Proiectilele deviate au căzut într-un cartier din Kabul.

Localnic: „Eram în casă cu familia mea, când s-au auzit explozii. Ne-am aruncat la podea”.

Atacul a avut loc cu mai puțin de 48 de ore înainte ca Statele Unite să finalizeze operațiunea de retragere a trupelor, conform calendarului, respectiv la 31 august.

Între timp, Pentagonul a confirmat executarea, duminică, în Kabul, a unei lovituri „defensive” cu dronă pentru a elimina „o ameninţare iminentă” a Statului Islamic - Khorasan împotriva aeroportului. „Explozii puternice secundare” după atac au arătat că vehiculul vizat transporta o cantitate mare de explozibili, au precizat oficiali americani. A fost al doilea atac cu dronă militară împotriva unor ţinte din ISIS-K.

Sam Kiley, corespondent CNN: „Ținta a fost fie un vehicul-capcană, fie un atentator sinucigaş care circula cu maşina, cu misiunea de a ataca aeroportul din Kabul, unde evacuările au continuat, cu 2.900 de persoane scoase ieri din Afganistan. Un număr mult mai mic decât în zilele precedente, pe măsură ce SUA şi partnerii lor din coaliţia anti-terorista îşi repatriază trupele şi îşi încheie operaţiunile de pe aeroportul din Kabul. Între timp, au loc negocieri între talibani şi diferite naţiuni, în particular Turcia, cu privre la viitorul aeroportului şi angajamentele luate de talibani de a permite în continuare plecarea celor care deţin documentele necesare, fie pe uscat, fie pe cale aerului. Aşadar, viitorul strategic al aeroportului rămâne neclar, tocmai când este mai vulnerabil, în contextul retragerii forţelor americane sub ameninţarea continuă a ISIS-K”.

Joe şi Jill Biden s-au aflat duminică seară la o bază militară situată la est de Washington, unde au fost repatriate rămăşiţele celor 13 militari ucişi în atentatul comis joi la Kabul de aripa locală a Statului Islamic.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult