Negociatorii unui nou armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza au ajuns la un „teren de înţelegere” la Paris
”Este adevărat că reprezentanţii Israelului, Statelor Unite, Egiptului şi Qatarului s-au întâlnit la Paris şi au ajuns la un teren de înţelegere în patru privind conturul” unui posibil acord în vederea unei eliberări a ostaticilor şi ”unui armistiţiu temporar”,anunţă, duminică, Jake Sullivan, consilierul în probleme de securitate naţională al lui Joe Biden, citat de CNN și AFP.
”Este adevărat că reprezentanţii Israelului, Statelor Unite, Egiptului şi Qatarului s-au întâlnit la Paris şi au ajuns la un teren de înţelegere în patru privind conturul” unui posibil acord în vederea unei eliberări a ostaticilor şi ”unui armistiţiu temporar”, declară CNN consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe.
Situaţia umanitară se înrăutăţeşte neîncetat în Fâşia Gaza, asediată, în care 2,2 milioane de oameni, adică aproape toată populaţia, sunt ameninţaţi de o ”foamete în masă”, avertizează ONU.
Un proiect în discuție de la sfârșitul lui IanuarieCabinetul israelian de Război şi-a dat sâmbătă unda verde unei continuări a unor negocieri în vederea unui nou armistiţiu în Fâşia Gaza, potrivit presei israeliene.
Directorul Mossadului, David Barnea, a efectuat vineri o vizită în capitala franceză, în fruntea unei delegaţii israeliene, în vederea unei continuări a unui proiect al unui armistiţiu despre care a discutat, la sfârşitul lui ianuarie, cu omologii săi american şi egiptean şi cu premierul Qatarului.
În vederea încheierii unui acord, Israelul cere - drept o condiţie prealabilă - ”eliberarea tuturor ostaticilor, începând cu toate femeile”, potrivit consilierului în probleme de securitate naţională al lui Benjamin Netanyahu, Tzachi Hanegbi.
”Un astfel de acord nu înseamnă sfârşitul războiului”, a avertizat acest apropiat premierului la postul N12, potrivit News.ro.
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas cere, la rândul său, un ”armistiţiu complet” şi o retragere a trupelor israeliene din Fâşia Gaza.
Potrivit unei surse din cadrul mişcării islamiste, planul discutat în ianuarie prevedea o ”pauză” de şase săptămâni şi eliberarea a 200-300 de deţinuţi palestinieni, în schimbul eliberării a 34-40 de ostatici.
La sfârşitul lui noiembrie, un prim armistiţiu de o săptămână - negociat sub egida Qatarului, Egiptului şi Statelor Unite - a permis eliberarea a peste 100 de ostatici de către Hamas şi a 240 de deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel.
Războiul din Fâşia Gaza a început la 7 octombrie, după un atac fără precedent în sudul Israelului al unor comandouri Hamas, soldat moartea a 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date israeliene oficiale.
Ministerul Sănătăţii al Hamas anunţă că 29.692 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza de la începutul războiului.