Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Naufragiu a trei ambarcațiuni în largul Tunisiei. Cel puțin 29 de migranți au murit înecați

Cel puţin 29 de migranţi provenind din ţări din Africa subsahariană, au murit înecaţi în urma naufragiului a unui număr de trei ambarcaţiuni în largul Tunisiei, anunţă, duminică, Paza de Coastă, care precizează că 11 migranţi au fost salvaţi.

În total 29 de cadavre au fost găsite, iar Paza de Coastă a „salvat 11 migranţi ilegali de mai multe naţionalităţi africane, în urma naufragiului ambaracaţiunilor” la bordul cărora se aflau, în largul coastei central-estice a Tuniei, precizează paza într-un comunicat, în care anunţă trei naufragii separate, relatează AFP, citată de News.ro.

 

Un tauler tunisian a recuperat 19 cadavre după naufragiul unei ambarcaţiuni, la 58 de kilometri în larg.

O patrulă a Pazei de Coastă a găsit opt cadavre în largul oraşului de coastă Mahdia şi a salvat 11 migranţi, a căror ambarcaţiune, care se îndrepta către Italia, s-a răsturnat, iar traulere au recuperat alte două cadavre.

Citește și
migranți naufragiu
Zeci de migranţi sunt daţi dispăruţi şi ar putea fi morţi, după ce ambarcaţiunea lor s-a răsturnat în Marea Mediterană

În urma unui discurs violent despre imigraţia clandstină, susţinut la 21 februarie de către preşedintele tunisian Kais Saied, majoritatea celor 21.000 de cetăţeni din Africa sunsahariană înregistraţi în mod oficial în Tunisia, majoritatea fără acte, şi-au piedut locul de muncă peste noapte, în general la negru, dar şi locuinţa, din cauza unei campanii împotriva migranţilor clandestini.

Majoritatea migranţilor africani vin în Tunisia cu scopul de a încerca să imigreze apoi în mod clandestin, pe mare, către Uniunea Europeană (UE), în contextul în care unele porţiuni ale litoralului se află la mai puţin de 150 de kilometri distanţă de Insula italiană Lampedusa.

Premierul italian Giorgia Meloni a îndemnat vineri, la Bruxelles, în urma unui summit UE, la susţinerea Tunisiei, care se confruntă cu o gravă criză financiară, avertizând că în caz contrar situaţia va „declanşa un val al migraţiei fără precedent” către UE.

Ea a confirmat un proiect al unei misiuni italiano-franceze în Tunisia, la care să participe miniştrii de Externe italian şi francez.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, avertiza la 20 martie că situaţia în Tunisia este „foarte periculoasă” şi evoca riscul unei „prăbuşiri” a statului, susceptibilă „să provoace fluxuri migratorii” către UE.

Tunisul a respins această analiză, pe care a catalogat-o drept „disproporţionată”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult