Modifica setarile cookie
Toate categoriile

NATO recunoaște Ucraina drept țară aspirantă la aderare. Poroșenko: „Este prioritate de top”

Alianța Nord-Atlantică (NATO) i-a conferit Ucrainei statut de țară aspirantă la aderare. De același statut beneficiază și Georgia, Macedonia, Bosnia și Herțegovina.

„Ușile NATO rămân deschise oricărei țări europene care își poate asuma angajamentele și obligațiile de stat membru și care poate contribui la securitatea zonei Euro-Atlantice. Din 1949, NATO s-a extins de la 12 la 29 țări membre. În prezent, patru țări partenere și-au declarat aspirațiile de a deveni membre ale Alianței: Bosnia și Herțegovina, Georgia, Macedonia și Ucraina”, potrivit unui comunicat de presă citat de agenția UNIAN.

Astfel, țările care și-au declarat intenția de a deveni membre aliate au fost invitate să intensifice dialogul cu NATO privind aspirațiile și reformele viitoare. Cele patru țări ar putea chiar să fine invitate să contribuie la Planul de Acțiune (MAP) al statelor membre, astfel încât să demonstreze că au capacitatea de a-și îndeplini obligațiile. Deși contribuția la acest plan nu le garantează aderarea, este un element cheie care le poate pregăti pentru aderare.

Ca urmare a anunțului făcut de NATO, președintele ucrainean Petro Poroșenco a precizat că este o „importantă decizie, mult-așteptată”.

„Salut importanta decizie a NATO, logică și mult-așteptată, de a încuraja ambițiile Ucrainei privind aderarea la Alianță. Aceasta devine o formă de recunoaștere a relațiilor noastre statale cu NATO. Ultima mea întrevedere cu secretarul general al NATO, la Munchen, cât și o recentă conversație telefonică cu vicepremierul american s-au axat exact pe acest subiect”, a scris Poroșenko pe Facebook.

Citește și
arme ucraina
Oficial ucrainean, arestat pentru că ar fi vrut să-l asasineze pe Poroșenko

Președintele ucrainean a continuat precizând că într-o scrisoare transmisă secretarului general Jens Stoltenberg în 28 februarie, îi transmisese tocmai aspirațiile Ucrainei de a deveni membru al Alianței.

„Sunt recunoscător pentru susținerea fermă pe care Ucraina o primește; o prioritate de top pentru securitatea națională este să devenim țară membră NATO”, a mai spus el.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult