Modifica setarile cookie
Toate categoriile

NATO efectuează exerciții cu arme nucleare în Europa. Zonele în care au loc manevrele militare | VIDEO

NATO a început exerciţiile militare anuale care implică arme nucleare, a anunțat, luni, un purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice.

Până la 60 de aeronave vor fi implicate în exerciţiul "Steadfast Noon", care se va desfăşura până joi, săptămâna viitoare. Ambarcaţiunile implicate includ avioane de luptă moderne, dar şi avioane de supraveghere şi cisternă precum şi bombardiere B-52 cu rază lungă de acţiune.

Anul acesta, manevrele au loc mai ales în spaţiul aerian deasupra Italiei, Croaţiei şi Mării Mediterane, informează DPA, citată de Agerpres.

Un total de 13 membri ai Alianţei, între care Germania, participă la exerciţii.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat săptămâna trecută că războiul Rusiei împotriva Ucrainei este un indiciu al rolului important al armelor nucleare pentru descurajare.

Citește și
drona
Decizia NATO după ce încă o dronă a căzut pe teritoriul României, în Tulcea

Deşi este un exerciţiu de antrenament de rutină, "Steadfast Noon" va contribui la asigurarea credibilităţii, eficacităţii şi securităţii descurajării nucleare, a menţionat secretarul general al NATO.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult