Napoli se pregătește pentru evacuări, după cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani. O erupție vulcanică pare iminentă
Activitatea seismică de pe Campi Flegrei, o constelație de cratere vulcanice antice, s-a intensificat în ultimul an și mai ales în ultimele luni, cu peste 80 de evenimente seismice care s-au produs la primele ore ale dimineții de miercuri, cel mai mare fiind un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade, scrie The Guardian.
„Având în vedere că activitatea seismică a crescut doar în ultimele luni, în acest moment nu vedem un sfârșit”, a declarat Carlo Doglioni, președintele Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie din Italia (INGV).
Doglioni a spus că cel mai bun scenariu ar fi ca activitatea să se încheie, așa cum s-a întâmplat după o lungă perioadă de neliniște la începutul anilor 1980, în timp ce cel mai rău ar fi o erupție asemănătoare cu ultima din 1538, care a creat o serie de mici dealuri și cratere.
„Monitorizăm situația, dar nu știm cum va evolua”, a spus el. „În cazul unei erupții, nu știm când sau unde s-ar putea întâmpla. Oricât de mică ar fi, ar provoca tulburări sociale”.
Vulcanul de lângă Napoli se află într-o ”stare extrem de periculoasă”Campi Flegrei găzduiește cel puțin 360.000 de oameni, în șapte dintre cele mai expuse noduri locuite, inclusiv o parte din Napoli.
Spre deosebire de Muntele Vezuviu din apropiere, în formă de con, a cărui erupție în 79 d.Hr. a distrus vechile orașe romane Pompei și Herculaneum, Campi Flegrei este o calderă sau depresiune lungă de 11 kilometri, care s-a format acum 39.000 de ani, după ce o erupție a golit-o de magmă. Cu toate acestea, este mult mai activ decât Vezuviul.
Mii de mici cutremure din anii 1950 au slăbit caldera, bazinul din vârful vulcanului, pe măsură ce presiunea de sub acesta crește, maturând condițiile pentru o ruptură, potrivit unui studiu realizat în comun de academicieni de la Institutul Național de Geofizică din Italia și Vulcanologie (INGV) și University College London (UCL) în iunie, care au concluzionat că vulcanul se îndrepta spre „punctul de rupere” și se află într-o „stare extrem de periculoasă”.
Cutremurul de la Napoli a fost resimțit până la RomaGiuseppe De Natale, director la INGV, a spus că există un „risc ridicat cutremure puternice”, adăugând că a scris consiliului din Napoli pe 18 septembrie, sugerând să fie efectuate controale de siguranță la clădirile publice, începând cu școli și spitale, și pentru proceduri de evacuare care urmează să fie adoptate dacă este necesar.
Cutremurul de miercuri, care a fost resimțit la Roma, a făcut ca oamenii să-și părăsească casele și trenurile să fie oprite, deși nu au fost raportați răniți sau pagube majore.
Nello Musumeci, ministrul protecției civile, a declarat că se va întâlni cu oficialii locali la Napoli în următoarele zile pentru a cere o „accelerare în elaborarea planurilor de evacuare în caz de urgență”.
„Trebuie să fim pregătiți pentru orice eventualitate, dar trebuie să evităm alarmismul pentru că, în acest moment, nu este justificat”, a spus el pentru Il Mattino.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 28-09-2023 20:55