Nahel, ucis de un poliţist în Franța, era cunoscut poliţiei, care l-a arestat de 12 ori, printre care tăinuire de viol
Potrivit cazierului judicar al acestuia, minorul a refuzat în patru rânduri să se conformeze, potrivit ziarului.
Unele dintre fapte au fost clasate fără urmări, iar una a condus la impunerea unor măsuri educative de către un judecător pentru copii, potrivit postului Europe1.
Ultimul său refuz de a se conforma - al patrulea, înaintea dramei - a avut loc la 24 iunie.
Nahel a fost plasat în arest preventiv şi urma să compară în faţa unui complet pentru copii în septembrie.
DEŢINERE DE STUPEFIANTE ŞI TĂINUIRE DE VIOL
Tânărul era cunoscut şi pentru faptul că a condus fără permis, fără asigurare şi folosirea unor false numere de înmatriculare.
În afara acestor delicte rutiere, Nahel a fost arestat în două rânduri cu privire la deţinere de droguri şi tăinuire de viol.
”El nu a fost condamnat niciodată, are un cazier juciar virgin”, a declarat miercuri la France Info avocata familiei, Jennifer Campla.
Nahel era ”cunoscut serviciilor poliţiei, dar nu e totuna, pentru că, în tratarea antecedentelor judiciare, el n-a fost judecat cu privire la absolut nimic. Cred că în acest tip de cartier, este rar ca un tânăr să nu fi fost controlat niciodată sau să nu fi fost plasat niciodată în arest”, sublinia ea.
FURIE ŞI TENSIUNI
Uciderea adolescentului, foarte aprrciat în cartierul Vieux-Pont, la nanterre, unde locuia, a reaprins neîncrederea în forţele de ordine.
O înregistrare video postată pe reţele de socializare, surprinde doi poliţişti, într-un control rutier, iar unul îi pune arma în piept şi-l împuşcă când demarează.
Începând de marţi, revolte urbane au loc în fiecare seară în Nanterre, în Hauts-de-Seine, şi s-au extins în toată periferia Parisului şi în oraşe în întreaga Franţă.
Sursa: News.ro
Etichete: Franta , impuscaturi , tanar , arest , retinere
Dată publicare: 29-06-2023 13:45