Motivul pentru care un candidat la alegerile din SUA a devenit subiect de parodie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Beto O'Rourke pare să dirijeze o orchestră de fiecare dată când vorbeşte, remarcă, amuzaţi, jurnaliştii, în timp ce alţii îl imită în emisiuni de parodie.
Beto O'Rourke, un democrat din Texas care şi-a anunţat, săptămâna trecută, candidatura pentru nominalizarea partidului său la preşedinţia Statelor Unite, se detaşează rapid într-unul dintre "liderii" cursei. Carismaticul politician, în vârstă de 46 de ani, iese în evidenţă prin apariţiile publice, în care le vorbeşte susţinătorilor căţărat pe mese, scaune şi tejghele; discursurile sale sunt presărate cu gesturi ample şi energice.
Beto O'Rourke: Acest moment periculos produce probabil cea mai grozavă promisiune pentru această ţară şi pentru cei care trăiesc aici.
Le-a oferit deja material suficient gazdelor de talk-show de la televiziunile americane.
Jimmy Fallon a mers şi mai departe cu imaginaţia. În versiunea lui, candidatul democrat este campion la îndeplinirea de sarcini multiple- astfel, în timpul discursului prin care îşi anunţa candidatura, donează şi sânge.
Jimmy Fallon: M-am născut pentru asta. Imaginează-ţi că sunt tatăl fermecător al prietenului tău, care are energia unui câine golden retriever.
Chiar dacă îl fac tinta parodiilor, gesturile sale energice sunt memorabile şi scot în evidenţă tinereţea şi vigoarea candidatului, într-o cursă în care unii dintre rivali sunt politicieni trecuţi de 70 de ani.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!