Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care șantierul de la Notre Dame a fost închis. Anunțul autorităților

Your browser doesn't support HTML5 video.

Șantierul de la catedrala Notre Dame a fost închis, marți, pentru 10 zile, pentru o operațiune amplă de decontaminare.

Aria din jurul catedralei afectate de incendiul din aprilie a fost închisă, pentru ca echipele de intervenție să decontamineze zona de plumb, scrie The Guardian.

Mai multe imagini găsiți în galeria foto

Echipele de decontaminare vor folosi furtunuri de apă „de înaltă presiune” umplute cu un detergent chimic sau gel care va fi apoi aspirat, preluând astfel plumbul, speră oficialii.

Poliția a oprit circulația vehiculelor, dar și a persoanelor, începând cu ora 10.00 dimineața, fiind închisă o stație de metrou, în timp ce autobuzele au fost deviate.

Autoritățile și-au exprimat îngrijorarea privind o contaminare cu plumb în zonă, după ce numărul copiilor depistaţi la controlul nivelului de plumb în sânge după poluarea provocată de incendiul la catedrala Notre-Dame s-a dublat în luna iulie şi se ridică la peste 160.

În timpul incendiului care a devastat catedrala Notre-Dame în 15 aprilie, mai multe sute tone de plumb conţinute în fleşa octogonală în formă de "săgeată" şi în acoperiş s-au topit şi o parte din acest metal toxic s-a răspândit sub formă de particule.

Printre noii copii testaţi, şase se situează în "pragul de vigilenţă" (25 până la 50 de micrograme de plumb pe litru de sânge) şi unul depăşeşte pragul de declarare obligatorie a saturnismului (50), fără să se poată atribui cu certitudine poluării provocate de incendiu.

Printre cei 82 de copii care l-au avut înainte de 30 iunie, se ştia deja că 10 prezentau o rată de plumb în sânge - plombemie - cuprinsă în "pragul de vigilenţă" şi că unul depăşea 50 ľg/L. În total, 145 se situează sub "pragul de vigilenţă".

Potrivit primăriei Parisului, 15 creşe şi şcoli situate în vecinătatea imediată sau mai depărtată a celebrei catedrale sunt vizate de măsuri de profilaxie extreme.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult