Motivul pentru care părinții au decis să-și retragă copiii de la acestă școală. Cum arată băile fetelor
În urma unei decizii luate de conducerea școlii, peretele care desparte baia fetelor de hol a fost scos, iar părinții susțin că acest fapt îi face pe elevi să se simtă ”speriați și nesiguri”.
Toaletele fetelor nu mai sunt acum separate de un perete de restul încăperilor din clădire, ci de un hol, intimitatea fiind dată elevilor de ușile de la fiecare WC în parte. Astfel, ușile toaletelor sunt acum expuse unui coridor deschis.
Reprezentanții școlii se apără și spun că această măsură a fost luată în încercarea acestora de a-i determina pe elevi să renunțe la fumat sau agresiune, astfel elevii nu se mai pot ascunde în baie între ore.
Tara Hodgson Jones, care are o fiică în clasa a 11-a și un fiu în clasa a 9-a la acea școală, a văzut toaletele când a participat la o ședință cu părinții la școală. Ea a povestit că a ales să-și țină fiica la domiciliu, deoarece nu se simte în siguranță cu noul aspect al toaletei, scrie The Independent.
”Sora și vecinii mei au făcut la fel cu fiicele lor”, a explicat aceasta.
Sursa: The Independent
Dată publicare: 21-01-2018 19:28