Argentina şi Uruguay își revin după pana de curent care a afectat 47 milioane de oameni
Companiile de distribuţie din Argentina şi Uruguay au anunţat duminică târziu că alimentarea cu energie electrică a fost aproape complet reluată în cele două ţări, la aproape o zi după ce o pană masivă de curent a lăsat milioane de oameni în America de Sud fără electricitate, informează dpa.
Aproape toate cele 47 de milioane de locuitori din ambele ţări au din nou curent electric, au anunţat cele mai importante companii de electricitate din Argentina, Edesur şi Edenor, şi omologul lor din Uruguay, UTE.
Întrebat în cadrul unei conferinţe de presă despre posibilitatea unui atac cibernetic, ministrul Energiei din Argentina, Gustavo Lopetegui, a declarat că autorităţile de la Buenos Aires nu exclud nicio ipoteză, dar că nu este privilegiată ideea unui atac cibernetic.
EFE relatează că pana de curent a făcut ca circulaţia trenurilor şi a metrourilor în Buenos Aires să fie suspendată, continuând să funcţioneze doar aeroporturile principale, deoarece aveau generatoare proprii. Pana a afectat şi alimentarea cu apă potabilă, ceea ce a determinat furnizorul pentru capitala argentiniană să le ceară utilizatorilor să consume în mod raţional apă la domiciliu. În ceea ce priveşte spitalele, în Buenos Aires a fost pus în practică un plan de urgenţă pentru a garanta tratarea în condiţii optime a pacienţilor, fiind instalate grupuri electrogene în zonele de terapie intensivă şi în secţiile de chirurgie.
În următoarele 48 de ore, companiile însărcinate cu furnizarea de energie electrică vor trebui să prezinte un raport preliminar în legătură cu cele întâmplate şi un raport final la capătul a 10 zile. Totodată, potrivit legii, cei care vor fi consideraţi răspunzători de pana de curent masivă vor fi sancţionaţi.
Edesur a anunţat că pana de curent s-a produs duminică la ora locală 07:07 (10:07 GMT), cu circa 50 de minute înainte de răsăritul soarelui. Compania UTE a transmis că pe teritoriul uruguayan pana de curent a început cu un minut mai devreme şi a lăsat întreaga ţară în beznă.
Şi zone din Brazilia, Chile şi Paraguay au fost afectate de pana de curent.
Argentina, care numără 44 de milioane de locuitori, şi Uruguay, cu 3,4 milioane de locuitori, au acelaşi sistem de interconexiune electrică centralizată pe barajul comun Salto Grande, situat la 450 de km nord de Buenos Aires şi la 500 de km nord de Montevideo.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!