Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care apa unui lac s-a colorat în magenta. Ce se află în spatele culorii aprinse | FOTO

Apa unui lac din Kealia Pond National Wildlife Refuge, unul dintre puținele mlaștini cu apă sărată de coastă de pe insula Maui, este de un roz strălucitor, din 30 octombrie.  

Conținutul de sare a crescut pe fondul unei secete extreme, scrie CNN.

Probele de apă trimise la Universitatea din Hawaii sugerează că halobacteriile se află în spatele noii nuanțe magenta a lacului, potrivit US Fish and Wildlife Service.

Halobacteriile sunt organisme unicelulare care se dezvoltă în apa foarte sărată, cum ar fi Marele Lac Sărat și Marea Moartă. Bacteria este considerată un așa-numit extremofil datorită capacității sale de a trăi într-un astfel de mediu extrem - în acest caz, unul în care salinitatea apei este de două ori mai mare decât cea a apei de mare, a precizat Fish and Wildlife.

În timp ce Kealia înseamnă literalmente „încrustare de sare”, salinitatea iazului a crescut vertiginos mult peste normal din cauza secetei extreme din Maui.

Citește și
pompieri oi
Misiune neobișnuită pentru pompierii prahoveni. Cum au reușit să salveze 10 oi împotmolite în noroi

Pârâul Waikapu, care aduce apă din Munții Maui de Vest în iazul Kealia, trece, de asemenea, prin zona de secetă extremă. Aportul mai mic de apă dulce în lac a dus la creșterea concentrației de sare și a oferit un refugiu confortabil pentru halobacteriile în nuanțe luminoase.

Aproximativ 90% din comitatul Maui, care include și alte insule, se află într-o secetă cel puțin severă, o secetă care s-a agravat și mai mult de când un incendiu a devastat Lahaina, în august.

Oamenii de știință încă studiază modul în care criza climatică va afecta Hawaii, dar, în general, există temeri că seceta se va agrava pe măsură ce temperatura globală crește, chiar și în zone tropicale ca aceasta.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult